Ştiri / Spaţiu |
Perseidele, ploaia de meteori a lunii august
Ploaia de meteori Perseidele este un eveniment anual, dar astronomii cred că în acest an ar putea fi ceva mai bine pusă în valoare de un cer mai închis la culoare, prin absenţa luminii Lunii care intră în faza de Lună nouă pe 14 august 2015.
Peste 100 de stele căzătoare pe minut ar trebui să fie vizibile pe 12 şi 13 august pe tot globul, mai ales afară din oraşe, unde lumina artificială este de obicei la nivel minim.
Cei mai mulți meteori ajung in atmosferă între zori și prânz, şi nu sunt vizibili din cauza luminii zilei.
Ploaia anuală de meteori are loc de la mijlocul lunii iulie până la mijlocul lunii august cu un vârf în aceste două zile, de 12 şi 13 august. Meteorii provin de la cometa Horace Tuttle, descoperită în 1862 de către astronomul american Lewis Swift şi care are nevoie de aproximativ 130 de ani pentru a înconjura Soarele. Aceasta a fost reperată ultima dată în decembrie 1992.
Cometa Swift-Tuttle este cel mai mare obiect cunoscut care face treceri repetate în apropiere de Pământ. Când ajunge aproape de Pământ, fragmentele desprinse, aflate pe traiectoria cometei, intră în atmosferă cu o viteză de aproximativ 60 kilometri pe secundă şi ard la o înălţime de 80 kilometri, aducând minerale şi metale din cometă, cum ar fi sodiu, siliciu, calciu şi magneziu.