Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Bogăţia si veselia

Peste drum de palatul unui om bogat era odată bordeiul unui muncitor de pământ. Cu cât casa bogatului sclipea de avuţie, cu atât bordeiul muncitorului sclipea de sărăcie.

Stăpânul bordeiului avea şapte copii. Cinci băieţi şi două fete. Toţi mari, toţi ajunşi de însurat şi de măritat. Bogatul avea doi copilaşi. Copiii muncitorului rumeni şi sănătoşi, copiii bogatului gălbejiţi şi bolnăvicioşi.

Când se lumina de ziuă, omul ieşea din bordei, şi după dânsul toţi flăcăii lui, unul după altul, mergeau la lucrul câmpului. Muierile acasă îşi vedeau de rostul mâncării şi de al îmbrăcămintei. Când mâncarea era gata pentru de nămiezi, toate mergeau cu merindea la câmp şi întindeau o masă, cât pe colo, pe iarbă de-ţi venea să te aşezi şi tu lângă dânşii, când îi vedeai.

Seara, când se întorceau de la munca câmpului, după ce cinau, bătrânul lua fluierul, căci ştia să zică din fluier, şi mi-ţi trăgea nişte doine de te adormea; apoi, întorcând-o pe foaia cealaltă trăgea nişte cântece de dans, câte vreo bătută, câte vreo oltenească sau câte altceva şi băieţii cu fetele jucau şi tropăiau, de parcă numai ei singuri erau pe lume.

În casa bogatului era muţenie; nu se auzea nici ţipenia. Se ducea şi bogatul de acasă în trebile sale, şi după ce se întorcea seara, se închidea în câte vreo cămară şi acolo scria tot ce făcuse ziua, socotea şi iar socotea, până târziu noaptea. Şi era o tăcere de parcă nu locuia nimeni; încolo toate cămările erau luminate, dar atâta tot.

De multe ori bogaţii din casele cele mari nu se puteau odihni de chilomanele din bordeiul de peste drum.

Nevasta bogatului pizmuia fericirea săracului. Într-o zi ea zise bărbatului său:

— Frate, ce va să zică atâta posomorâre, atâta grijă şi atâtea socoteli în care te cufunzi toată noaptea? Nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care să te văd şi eu o dată vesel şi cu chef. Până când să tot fii posac? O să te prăpădeşti. Uite peste drum în bordeiul săracului cum domneşte veselia.

— Ei, nevastă, Dumnezeu nu poate da toate omului, căci s-ar prăpădi, n-ar mai avea ce aştepta. Nouă ne-a dat bogăţie şi aşteptăm veselie; celor de peste drum le-a dat veselie şi aşteaptă bogăţie. Tot ce doreşte omul nu poate dobândi deodată. Pentru aceasta o să-ţi dau o probă.

A doua zi se scoală de dimineaţă omul cel bogat şi iese din casă. El pândea în drum pe stăpânul bordeiului, şi când se apropie de el, îi zise:

— Vecine, ai cunoscut pe răposatul tată-meu?

— Da, Măria ta, l-am cunoscut.

— leri, căutând printre hârtiile lui, am dat peste una în care era scris: „Să se dea vecinului de peste drum o mie de galbeni, că este om harnic şi cinstit, fără dobândă, fără nimic; să fie dator numai să-i înapoieze când o putea şi câte cât se va înlesni." Astăzi împlinesc dorinţa tatălui meu.

Şi, punându-i în mână o pungă cu o mie de galbeni, se duse pe ici încolo.

Muncitorul cum se văzu cu banii în mână se întoarse acasă, adună pe lângă dânsul pe toţi copiii săi şi începu să se laude că ce fel de om şi cum a fost el în tinereţile lui. „Dovadă despre aceasta, zise el, este că vecinul cel bătrân, bogatul de peste drum, a lăsat cu sufletul ca moştenitorii lui să-mi dea o mie de galbeni. Iată-i."

Şi îi numărară şi îi socotiră şi nu lipsea nici unul. Era o mie în cap.

Acum se puseră la sfat ce să facă cu banii. Unul zise una; altul zise alta. Lor nu li se părură bune sfaturile. Unul mai zise ca să ia o moşie cu arendă.

— Aş! răspunse altul. Ca să fii arendaş trebuie să ştii carte, să faci la socoteli, să stai cu boierii şi cu zapciul la taifas. Nu face pentru noi.

— Ba să mergem la oraş să deschidem o boltă.

— Ba să ne facem zarafi.

Din una din alta se apucară la ceartă.

De unde până aci era veselie mare în bordeiul lor, de când intrase mia de galbeni în casa lor, parcă intrase dracul neunirii şi al zarvei. Nici tu cântare, nici tu jocuri, nici tu nimic.

Femeia muncitorului se luă pe gânduri. Ea zise:

— Bărbate, de când a intrat diavolul ăsta de aur în casa noastră, pace nu mai este.

Şi luând punga cu totul, o aruncă într-un râu ce curgea p-aproape de coliba lor.

Copiii, cum văzură una ca asta, săriră cu toţii, intrară în gârlă şi începură a căuta punga cu galbenii, să se înece oamenii şi mai multe nu; şi de lăsat nu se lăsară până ce nu găsiră punga şi o scoaseră afară.

Şi întorcându-se cu dânsa acasă, bătrânul muncitor zise:

— Ştiţi ce? ca să fie pace, eu voi lua jumătate din bani şi jumătate să-i împărţiţi între voi. Aşa mi se pare a fi cu dreptul.

Când auziră copiii una ca aceasta, toţi săriră cu zurbaua, că de ce bătrânul să ia mai mult?

Ce să tot lungim vorba? Două, trei zile cât trecură, până să-şi facă ei planurile şi să se învoiască ce negoţ să facă bordeiul lor era ca şi pustiu. Nu se auzea nici cântări, nici chilomane de râs, nici jocuri! Stau toţi cu totul şi chibzuiau şi puneau la cale lucruri ce au rămas baltă.

Bogatul îşi chemă nevasta în seara dintâi şi îi zise să asculte la veselia oamenilor din bordei. Ea nu auzi nimic.

A doua seară şi a treia tot aşa. Se mira şi ea; când a patra zi dimineala, văzu pe vecinul lor cel sărac că vine la dânşii.

Bogatul ieşi afară să vadă ce pofteşte. Vecinul începu a zice:

— Boierule, fă-ţi pomană cu noi şi primeşte-ţi darul înapoi. De când acest diavol a intrat în bordeiul meu, pacea n-am mai văzut-o cu ochii. Ia-ţi banii şi fii sănătos. D-ta cu bogăţia D-tale, eu cu sărăcia mea; D-ta cu posăcia D-tale, eu cu veselia ce am învăţat.

Şi întorcându-se la casa lui, el cu ai lui începură a urma, ca şi mai-nainte, să cânte şi să joace. Bogăţia ieşise pe fereastră. Veselia intrase pe uşă.

Povestită de dl. I. Caragiani, profesor la Universitatea din laşi

Din volumul Poveşti morale

TE-AR MAI PUTEA INTERESA