Editura Global Info / Literatură |
Petre Ispirescu
Boiangiul şi snovosul
A fost odată un snovos. El speriase o lume cu glumele lui cele nesăbuite. În cele din urmă îşi găsi băcăul.
Ducându-se odată la un boiangiu, îi zise:
— Domnule, te rog să-mi spui cât costă să-mi vopseşti brâul ăsta?
— Cum să ţi-l vopsesc, nene? întrebă boiangiul.
— Iaca, roşu să nu mi-l faci, că nu-mi place.
— Bine, să ţi-l fac negru.
— Nu-mi place.
— Albastru, galben, negru, stacojiu etc.
— Ştii ce? Să nu mi-l faci nici roşu, nici albastru, nici galben etc., însă să mi-l vopseşti într-un fel aşa cum să-mi placă.
— Prea bine, zise boiangiul, care văzu cu cine are a face. Ţi-l fac, dar costă atât.
— Ba atât.
— Ba atât.
— Ei, aidi să fie de bine!
În sfârşit, se învoiră şi din preţ. Apoi calendroiul de snovos zise:
— Când crezi să fie gata, ca să vin să-l iau?
După ce se gândi puţin, se scărpină în cap, boiangiul răspunse:
— Azi avem luni; apoi să nu vii nici marţi, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sâmbătă, nici duminică, nici luni, încolo poţi veni când vei voi.
Într-una din zilele săptămânii următoare, muşteriul cu brâul vine la boiangiu şi voieşte a şti dacă brâul este gata.
— Ei, iată am venit precum mi-ai zis; gata este brâul?
— Mă iartă, răspunse boiangiul, eu nu ţi-am zis să vii azi, marţi. Fă bine mă rog şi-ţi adu aminte cum ţi-am zis.
După trecere de altă săptămână, acelaşi răspuns. După încă o săptămână, văzând că i se dă tot răspunsul din săptămâna trecută, întrebă din nou:
— Dar bine, domnule, când să vin?
— Oricând vei pofti, răspunse boiangiul, numai în zilele în care li-am zis la început să nu vii, fiindcă nu este gata.
Acum văzu calendroiul că voind a păcăli s-a păcălit însuşi. Şi ca să poată să-şi scoată brâul, alergă la alte mijloace. Trase pe boiangiu la judecată.
— De ce nu dai brâul omului? întrebă judecătorul pe boiangiu.
— Domnule judecător, răspunse boiangiul, omul acesta mi-a adus în adevăr un brâu ca să i-l vopsesc, şi mi-a zis să nu i-l fac nici roşu, nici galben, nici verde, nici albastru, nici negru, nici fistichiu etc. şi ne-am învoit din preţ.
— Aşa este, domnule judecător, începu a zise snovosul. După ce ne-am învoit omeneşte, l-am întrebat în ce zi să vin să-l iau şi mi-a răspuns ca să nu vin nici marţi, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sâmbătă, nici duminică, nici luni. Era într-o luni când i-am dus brâul să mi-l vopsească. Peste o săptămână când m-am dus să-l iau, mi-a zis că nu e gata. Peste altă săptămână mi-a zis ca şi la început. Şi de atunci de câte ori m-am mai dus să-mi iau brâul, mi-a răspuns că eu mă duc tot în zile în care dânsul mi-a spus că nu e gata.
Judecătorul, văzând ce fel de oameni are a judeca, se trase la chibzuire. Apoi le zise:
— Slujitorul acesta, om al tribunalului, este însărcinat să vă împace. Duceţi-vă cu dânsul.
Slujitorul îi duse pe Dealul Mitropoliei; acolo, prin ajutorul altor slujitori, îi legară fedeleş pe amândoi launloc, unul în faţa altuia, le dete drumul de vale. Pe când veneau de-a berbeleaca, slujitorul întrebă pe omul cu brâul:
— Cum să-ţi vopsească brâul?
— Să-l vopsească cum dracu l-o vopsi, răspunse el.
— Când să vină omul să-şi ia brâul? întrebă pe boiangiu.
— Să vină când naiba o veni, că este gata.
Din volumul Snoave sau poveşti populare