Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Bolnavul şi doctorul

Un oarecare bolnav nu se putea mira destul de multa dragoste ce-i arăta familia sa de cîteva zile încoace. Căzut bolnav de mai multe luni, căutat de doctorul cel mai în renume din oraş, el, în loc să se facă bine, simţea din ce în ce că slăbeşte mai mult.

Toată familia, toţi consîngenii săi se grăbeau, în cele din urmă, a-l vizita şi a-i arăta durerea ce simt că nu se poate întrema mai curînd şi care de care se întrecea a-i arăta simţimîntele de iubire şi de interes ce aveau pentru dînsul.

Pasămite, medicul, căruia i se înfundase toată procopseala după ce aduse pe pacient pe marginea mormîntului, ca să nu i se dea pe faţă arama, spusese familiei că lipsa de sînge este aşa de complectă, încît însuşi Dumnezeu n-ar mai avea ce-i face. El recomandă consîngenilor să-i facă toate voile, căci peste puţin n-are să mai fie între ei şi cu ei, iar el încetă de a mai veni la vizită.

Din partea lor, rudele arătau atîta prevenire pentru dorinţele lui, încît căutau a i le ghici; şi apucau înainte de-i împlinea toate cererile pînă a nu le declara el.

Aceasta era o enigmă pe care bolnavul nu o putea dezlega.

Părăsit de medic, morbosul nostru tărăgîia sub sarcina unei slăbiciuni povăroase. El văzu că medicul curant nu mai vine şi se mira cum de nu-l înlocuieşte cu altul familia şi rudele, ce de altminterea vedea că se interesa de viaţa lui. În fine, de urît, începu a ieşi cîte puţin, cînd susţinut de vreo rudă şi cînd cu trăsura. Mulţi din amicii ce întîlnea nu-l mai cunoşteau. Povestind el unora şi altora suferinţele sale, cu un grai obosit, unul dintr-înşii îl învăţă a mînca slănină şi a bea borş.

— Nu ştiu, zău, zise bietul morbos, daca astă secătură de doctorie va putea să-mi facă ceva bine. Eu am cheltuit bani, nu glumă, pe o mulţime de alte medicamente, tot d-ale scumpe şi tot nu m-am folosit cu nimic. Voi face şi astă încercare; şi daca nu mi-o da înde bine nici ea, apoi îmi voi recomanda sufletul lui Dumnezeu şi pace.

Trecuse cîţiva ani. Morbosul nostru se făcuse bine. Medicamentul ce dispreţuia, încetul cu încetul, îl puse în picioare. El, văzînd că îi merge bine, urmă cura întocmai după prescripţiile ce îi dase amicul său.

Medicul curant şi uitase de dînsul. După ce-şi luase remunerariul şi părăsise pe morbos, nici că se mai interesa despre el. După dînsul, clientul său trebuia să fie pe lumea cealaltă. Aşa hotărîse dumnealui cu indiferinţa şi răceala ce caracteriza pe unii din succesorii lui Esculap, şi aşa ar fi voit să fie.

Într-una din zile aflîndu-se fostul nostru morbos într-o casă la unul din amicii săi, dete peste dînsul medicul cu pricina şi rămase ca trăznit din senin la vederea lui. De unde îl lăsase slab şi uscat ca o prună opărită, acum îl vede plin şi rumen ca o cireaşă. Şi ca să nu se cunoască încurcătura în care se afla, se adresă la dînsul în glumă:

— Bine ai venit de pe lumea cealaltă! Ce mai veste p-acolo? Ştiu că ai ce să ne spui.

— Multe, zise morbosul, încît de v-aş povesti un an şi tot n-aş termina. Aş avea ce să vă spui de pe la rai, v-aş spune ce am văzut pe la iad, căci am vizitat şi iadul. Din toate însă, să vă narez binele ce am putut să fac şi eu pe lumea cealaltă: Ajung la iad. Acolo tartorul dracilor se certa cu Moartea: „Ce este cauza, zicea domnul întunerecului către Moarte, de-mi aduci atîtea puţine suflete de cîtva timp?“

„Nu pot să fac mai mult, răspunse îngerul morţii. O spuză de medici au ieşit ca din pămînt şi îmi dispută victimele. Nu e bolnav lîngă care să nu vie cîte doi şi trei, cari îmi răpesc din mîni pe oricare voi să înhaţ eu. Ca să ajungem la un rezultat bun, părerea mea e să curăţim mai întîi pe medici şi apoi cît pentru cei profani ne va fi prea uşor.“

„Aşa să fie”, răspunse furios domnul satanilor.

După asta văzui că Moartea prezentă tartorului o listă de medici pe care voia să-i ridice ea dintre cei vii, listă scrisă cu roşu pe cîteva coaie de hîrtie neagră ca păcura. Am asistat la citirea întregei liste; cînd, cam către coadă, auz şi numele dumitale. Atunci n-am mai putut să mă opresc a nu zice şi eu ceva, şi m-am adresat către maimarele satanilor cu următoarele cuvinte:

„Preaîntunecate împărat al celei mai profunde împărăţii din univers, nu este mult timp de cînd am venit de pe tărîmul uneia din milioanele de globuri ce există în spaţiu. Între numele medicilor ce vi se citi, am cunoscut în persoană pe acela ce se pronunţă acum. Pot să jur pe viaţa mea din lumea aceea şi din aceasta că persoana menţionată nu numai că nu vă face nici un rău, dară, din contra, ea vă face serviciile la care nici nu vă aşteptaţi. Rău şi fără cale s-a trecut între inamicii voştri. Eu vă pot asigura că el este cel mai credincios şi supus slujitor al vostru.“

„De unde ştii tu asta?“ mă întrebă încornoratul cu o voce care făcu să se cutremure bolţile întunecosului imperiu.

„Prezenţa mea aci, răspunsei, este o mărturie ce nu se poate contesta.”

Atunci tartorul îşi înmuie laba sa cea cu ghiare de o jumătate de cot într-o căldare cu smoală în care fierbeau nişte suflete, şterse numele dumitale dintre medici şi astfel şi mort iată că am putut face un bine, pentru care toată lumea crez că îmi va mulţumi.

Snoave sau poveşti populare, nr. 1, 1873.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA