Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Petre Ispirescu

    Ciobanul şi oglinda

    De printre stei de piatră, de munte văgăună,
    Ciobanul, ce trăise cu oile-mpreună,
    Ieşi să vază tîrgul. Nescos fiind la lume,
    Nedus pe la icoane; chiabur însă cu nume
    Căsca prin uliţi gura. El nu-şi putu da seamă
    De ce-aşa zgomot mare? Ce e şi cum se cheamă
    Păpuşile spoite
    Cu părul ţurlu,
    Burlu,
    Cu feţe încreţite?
    De ce-s multe fiinţe ce-ascund dorinţi viclene?
    De ce femei schiloade? De ce?… De ce? Las, nene
    Cuvînt nu mai crîcni;
    D-alde-astea nu stîrni…
    Cînd, la o boltă vede în cui sus atîrnată
    O lucie Oglindă, frumos stînd aşezată
    În cercevea de aur, şi-n ea raza din soare
    Jucînd cum saltă zîne, cînd sunt în scăldătoare.
    Căci raze strevăzute sclipeau de schinteiere.
    În bolt-atuncea intră, de preţul ei întreabă,
    Plăteşte, îşi ia scula şi pleacă apoi în grabă.
    „Luat-am o comoară, îşi zise el în gînd,
    Spre casa lui mergînd,
    Cu ăst odor în iarnă nici cap n-o să mă doară!
    Nu-mi voi trimite turma, precum odinioară,
    În cîmp să pribegească… Am soarele cu mine
    Şi nu-mi pasă d-oricine.”
    Dar crivăţul soseşte
    Şi geru-l înteţeşte…
    Atunci şi el aşează Oglinda într-un pom mare
    Cu faţa înspre tîrlă; ea însă raze n-are.
    O schimbă ş-o atîrnă, în alt pom mai la vale;
    O întoarce şi-o suceşte, puind-o mai în cale;
    Cu nici un chip ea nu dă căldură nici oleacă,
    Căci soarele nu-mi era
    Să poată Oglinda raze de unde mai fura.
    Simţindu-se-nşelat, el ruşinea îşi îneacă,
    Techer,
    Mecher,
    Îşi duce a turmă l-adăpost
    Şi vede-n urmă bine c-a fost un mare prost.


    "Pilde şi ghicitori".




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA