Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Cum cugetă sasul

Hanţ, nume ce va să zică Ion, era un săsăloi voinic şi muncitor cât nu se poate spune. El se pomenise în curtea unui boier mare de-ai lor, căruia pe limba neamţului îi zice baron. Moşu-său, tată-său îmbătrânise slujind la curtea acestui baron. El însuşi, după ce se mări, ajunse a fi rândaşul curţii. Boierul îl lăuda la toţi prietenii lui că Hanţ este o slugă harnică şi de treabă. Pentru aceasta toţi cu totul îl luau în nume de bine.

Într-o zi, Hanţ rămânând acasă să păzească curtea, fiindcă boierul cu ai săi se dusese la plimbare, iată că vine popa al lor, ia aşa numai să vadă ce mai face boierul.

— Ce face boierul, Hanţ?

— Ce să facă, cinstite părinte, iacă s-a dus la plimbare.

— Aşa! dar tu, Hanţ, cum te mai lauzi? Cum o duci cu curtea boierului?

— Cum s-o duc, domnule părinte?! Iacă, muncesc cât e ziulica de mare şi pare că treaba izvorăşte din pământ: nu se mai sfârşeşte. Grea viaţă mai ducem şi noi ăştia, muncitorii, pe lumea asta albă! Dar de! ce să zici? pesemne că aşa a orânduit Dumnezeu pe sărac ca să fie.

— Lasă, Hanţ, nu te întrista, că are Dumnezeu grijă de tot omul. Ai muncit pe lumea asta? pe cealaltă ai să te odihneşti.

— Aşa o fi, taică părinte, dar mie mi se pare că şi acolo greul tot noi, săracii, avem să-l ducem! Iacă de-o pildă când ţi-o fi şi ţie lumea mai dragă, să te odihneşti oleacă, te-i pomeni cu Dumnezeu că-ţi zice:

„Hanţ! ia du-te de ia a lună şi-o atârnă pe cer ca să lumineze oamenilor", şi tu trebuie să te scoli şi să asculţi porunca. Ori i-o veni pofta să-ţi zică: „Hanţ, ia să mai iei ale stele să le mai ştergi niţel, să le mai freci ca să strălucească mai bine", şi-atunci, poţi să nu faci, cât de ostenit ai fi? Sau, cine mai ştie? Poate să-ţi zică: „Hanţ, ia ciurul şi mai cerne niţică ploaie oamenilor", ori: „Ia lopata şi mai împrăştie niţel a zăpadă, ca să ningă pe pământ"; poate-se cineva împotrivi la toate poruncile astea?

Popa tăcu, râse pe sub mustaţă, cum se zice, şi plecă la treaba lui.

Pasămite Hanţ, ştiind rugăciunea Domnului, unde zice: „cum în cer şi pe pământ", el cu mintea lui a socotit că tot una este dacă ar întoarce vorba şi ar zice: „precum este pe pământ aşa va fi şi în cer" şi fiindcă el nu ştia pe pământ a face altceva decât a ciurui orzul cailor, a răni curtea, a duce felinarul seara la grajd şi a curăţa almmurile de la hamuri, tot cam astfel de treabă credea el că are să facă şi în rai.

Povestită de dl. I. Manliu, profesor.

Publicată în: „Familia", Oradea, an XIX, 1883, nr. 13

TE-AR MAI PUTEA INTERESA