Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Dă-o şi tu, înainte!

Răducu era om deştept şi păcălici în toată puterea cuvîntului. Un lucru îl cam strica. Îi plăcea pururea să-şi spele gîtul. Căci, zicea el, mă tem să nu-mi prinză gîtul rugină.

Pe la lăsaturi de sec şi sărbători mari, săruta mai multe pahare pline cu apă de sapă. Daca îl ţinea cineva de rău pentru aceasta, el răspundea:

— Nu e vina mea. Fiecare păhăruţ plin îmi face cu ochiul şi-mi trage cu mustaţa. Apoi eu nici în ruptul capului nu voi să le stric hatîrul.

Cîteodată se îmbrăca cu laibăr ovreiesc şi mergea pe la prieteni pentru petrecere. Însuşi cîrmuitorul, cu toate că era un om posac, îi da cîte un bacşiş de bun cheful lui, pentru glumele Răducului cele cu şic, cînd i se înfăţişa într-aceste haine şi îi vorbea ovreieşte.

Răducu de meseria lui era dogar.

Odată cîrmuitorul mergea pe jos prin cetate. Aşa obişnuia el să facă cînd mergea în revizie. Ajungînd la o răspîntie, vede un cerc de oameni şi pe cineva la mijloc care făcea gălăgie. Era meşterul Răducu, cam candriu şi scoţîndu-şi focul nu ştiu pe cine.

Cîrmuitorul se apropie. Cercul se sparge.

— Ce este asta, por’-de-cîine, îi zise cîrmuitorul cam răstit, de faci atîta zarvă în mijlocul pieţei şi nu laşi în pace pe oameni?

— Cucoane… apoi… iacă… ei nu-mi dau pace.

— Du-te acasă de te culcă, şi să nu te mai văz p-aici. Auzitu-m-ai?

— Iaca na! Dară daca nu mi-e somn? întrebă Răducu.

— Să-ţi dau eu somn.

Şi o dată cu vorba, cîrmuitorul îi cîrpeşte o palmă de parcă era venită de la Urlaţi.

Meşterul Răducu, fără să-şi piarză cumpătul şi fără să arate vreo supărare, se întoarce repede şi, zărind lingă dînsul pe un dorobanţ d-ai cîrmuitorului, unde îi şterge şi el ăluia o palmă d-alea sositele de la ciuperci. Şi totdodată îi zise cu sînge rece şi liniştit:

— Dă-o şi tu înainte, căci este venită de la cuconul cîrmuitor.

Acesta se umflă de rîs, îl iertă de arest, dară îl trimise acasă cu un slujitor.

Snoave sau poveşti populare, nr. 2, 1874.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA