Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Doamna lui Neagoe-vodă

Neagoe-vodă era un domn bun, temător de Dumnezeu şi evlavios, nevoie mare. Vrând să facă o biserică, care să rămână de pomenire, puse să se clădească mănăstirea de la Curtea de Argeş şi hotărî ca să fie astfel de frumoasă, încât seamăn pe lume să nu mai aibă. Pentru aceasta cheltui el atâta sumedenie de bani încât vistieria lui se golise de nu mai rămase nici cu ce să-şi ţină curtea.

Şi credeţi că ajunse să o dea de cheie? Aş! ferească Dumnezeu! Mai era mult până să o gătească detot.

Dar fie ca în cele din urmă tot făcu el ceva care a rămas de pomenire. Chiar azi mănăstirea de la Curtea de Argeş este fala ţării.

Nu e om, nu e femeie, ba nici un copilaş nu e în ţara noastră care să nu ştie cât de frumoasă este acea biserică, cât de meşteşugit este lucrată, şi cât de măreţ este zugrăvită pe dinăuntru. Încotro te uiţi, sclipeşte aurul pe dânsa. Streinii de prin alte ţări vin cu duiumul, numai ca s-o vadă.

Văzând Neagoe-vodă biserica neisprăvită şi vistieria lui ajungând pe fund, i se aprinse inima de o râvnă către Dumnezeu de nu se poate spune. Se frământa cu firea, cît un lucru mare, îşi bătea capul fel şi chipuri, cum ar face, cum ar drege, ca să ajungă la capăt, dar nu găsea nici un mijloc.

Mâhnirea îi cuprinsese sufletul şi căzuse într-o întristare de se îngrijorase curtenii şi cei de pe lângă dânsul.

Ajunsese să nu se mai poată apropia nimeni de dânsul. Nici boierii cei mai mari nu mai cuteza a da ochi cu dânsul, căci nimeni nu-i mai intra în voie.

Dacă văzură aşa, boierii se adunară odată cu mari, cu mici în Divan şi se vorbiră ce să facă spre a mai înveseli inima lui vodă cea atât de închisă.
Intrând şi vodă în Divan, posomorât, cum ajunsese să fie el, boierii îl întâmpinară şi-i ziseră:

— Luminată fie faţa Măriei tale, doamne! Sfatul cel mare de 12 boieri a găsit cu cale ca să se mai mărească birurile. Adunându-se mai mulţi bani din ţară, Măria ta vei putea să-ţi împlineşti dorul inimii spre lauda Domnului şi spre mărirea domniei Măriei tale.

— Aşa să fie, răspunse vodă. Numele Domnului fie lăudat.

Faţa lui vodă se lumină oarecum, inima i se deschise gândindu-se că acum se va găsi mijlocul spre a se putea isprăvi un lucru aşa de minunat ca biserica pe care o începuse el.

Doamna lui Neagoe, blândă şi milostivă, cum era din fire, vine repede şi intră în Divan. Neobişnuită a sta la sfaturile boierilor, ea se pierde de ruşine. Cum să grăiască ea împotriva boierilor cu barbele albe şi încărunţiţi în slujbele ţării?

Dar ştiind că acolo se plăsmuieşte ceva pe spinarea bietului popor, care şi aşa era destul de încărcat de podvezi, se încumetă şi zice:

— Doamne şi sotul meu Neagoe! Nu te lăsa să te înduplece căpeteniile poporului a-l împovăra, pentru ca să-ţi placă ţie. Ştiu că doreşti să faci o zidire care să n-aibă seamăn pe lume, în care să se aducă jertfa cea paşnică a legii celei sfinte a noastră spre lauda celui Preaînalt. Ai adus-o până aci fără să te atingi măcar de un căpătâi de aţă din al altuia. Averea toată ţi-ai cheltuit-o pentru acest lucru plăcut Domnului. Crezi tu că vei avea linişte şi pace când vei şti că biserica ta este isprăvită cu sudoarea atâtor oameni, care în loc să te laude, te vor blestema? Nu este destul jugul ce apasă pe cerbicele bieţilor muncitori? Când vei merge la biserică să te închini, cu ce evlavie ai să-ti faci tu rugăciunea, când ochii tăi se vor izbi de lacrimile atâtor femei ce se vor vărsa tăgăduind milostivirea ta, pentru că le-ai sărăcit părinţii, bărbaţii şi copiii, luându-le pâinea de la gură, ca să-ţi multumeşti deşertăciunea? Ai uitat un lucru, dragul meu domn şi stăpân. Ai uitat că soţia ta are nişte giuvaericale cu care se găteşte la zilele de praznice. Până când voi şti poporul împilat pentru săvârşirea bisericii tale, eu nu voi mai putea pune pe mine aceste podoabe, vrednice numai de păgâni. Ia-le, prefă-le în bani şi împlineşte-ţi făgăduiala ce ai dat lui Dumnezeu.

În acelaşi timp ea deschide capacul unui sipelel, ce adusese cu sine, şi lăsă să strălucească la ochii boierilor diamanticalele doamnei ce erau în acel sipeţel.

Şi, podidind-o lacrimile de bucurie că făcuse o jertfă ce nu se mai auzise până atunci şi de ruşine că vorbise atât în sfatul boierilor, ieşi numaidecât afară.

Toţi rămaseră înmărmuriţi când văzură pe doamna lor săvârşind o faptă atât de frumoasă şi de lepădare de sine. Neagoe-vodă se bucură că are o doamnă cu care se loveşte la cugete. Iar un ostaş bătrân, bătrân detot, care apucase a intra şi el în Divan şi sta smerit într-un unghi, îşi ridică mâinile sale tremurânde către cer şi zise:

— Mulţumescu-ţi ţie, Doamne, că m-ai învrednicit a trăi să aud lucruri nemaipomenite până acum. Ţara care scoate asemenea femei nu va pieri. Maica Domnului va fi apărătoarea ei pentru de-a pururea. Acum poţi merge, suflete al meu în lumea drepţilor, că văzură ochii mei mântuirea ce Domnul a gătit ţărişoarei noastre.

Astfel a cuvântat bătrânul şi a avut dreptate. Bine a zis, cine a zis, că femeia domneşte rugând. Ceea ce voieşte ea să iasă, copii, aceea iese. Uitaţi-vă împrejur şi vă încredinţaţi de acest adevăr.

Publicată în: „Educatorul", Bucureşti, an I, 1883, nr. 3.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA