Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Facerea muierii

Spun, măre, că D-zeu, după ce a urzit pămîntul cu ariciul, avu poftă să facă şi oameni.

El şi-a împlinit pofta inimii tocmai pe tocmai.

Făcu pe om şi se veseli o toană. Căţelul, cum este el linguşitor, tot făţîia din coadă şi se gudura pe lîngă Dumnezeu; iară Dumnezeu îl luase în nume de bine şi nu făcea un pas, fără să nu fie şi căţelul cu dînsul.

Voind să facă şi pe muiere, ori că uitase cum făcuse pe om, sau că de teamă că nu va mai nimeri să facă acelaşi lucru a doua oară, precum îl făcuse întîi, stătu la chibzuri.

Se socoti ce se socoti şi îndată adormi pe om. Pasămite că plăsmuise el ceva nou în gînd, şi de unde să nu fie aşa? Scoase o coastă de la om ca să facă pe muiere şi o puse jos alături, pînă să închiză rana ce făcuse bietului om.

Căţelul sta şi el acolo şi se uita la stăpînul său ce face.

Pe cînd Dumnezeu se frămînta cu firea şi se muncea a vindeca rana omului, căţelul haţ! ia coasta în gură şi pe ici ţi-e drumul! Vezi că p-atunci căţeii se vede că nu erau învăţaţi a face sluji! Cînd băgă de seamă Dumnezeu, coasta nu e. Se uită în sus, se uită în jos, şi, ce să vezi d-ta? Fugea cîinele, nene, de parcă-i dase cineva sub coadă cu unt-de-neft.

Strigă Dumnezeu:

— Cuţu! Cuţu!…

Dară unde să mi-l auză cîinele! Cum bag de seamă se dădulcise, necuratul, la carne de om.

Iară daca văzu Dumnezeu că nu este chip să scoată coasta din gura cîinelui altfel, se luă după dînsul. Cîinele, fugi, Dumnezeu după el. Şi fugi, şi fugi, şi fugi, pînă ce Dumnezeu se cam supără şi unde mi se optinti o dată, sări cale de un conac, îl ajunse ca pe el, şi mi-l apucă de coadă. Cîinele trage, Dumnezeu ţine. Nu vrea, duşmanul, să lase coasta din gură nici în ruptul capului. Şi trage, şi trage pînă ce Dumnezeu rămase cu coada lui în mînă, iar el se duse ca un turbat şi dus a fost pînă azi. Spun că de atunci a rămas turbarea la cîini.

Dumnezeu, mîhnit şi ostenit de atîta alergare, stătu locului şi se uita cind la cîine, cînd la coada lui cu care rămăsese în mînă; apoi, scîrbit, trînti coada jos pe pămînt şi zise:

— Muiere să se facă.

Şi muiere se făcu.

Noi astăzi nu mai suntem aşa proşti ca oamenii cei de demult să credem toate parascoveniile. Femeile noastre nu sunt din cele făcute din coada cîinelui. Or fi cine or fi, numai muierile noastre nu sunt. Aşa să ştiţi d-voastră.

Snoave sau poveşti populare, nr. 1, 1879.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA