Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Petre Ispirescu

    Las' să zică, numai eu să nu-ţi dau

    Argatul unui preot de sat era foarte amărât. Preotul, cam strâns, nu-i da niciodată mâncare până să se sature bine, sub cuvânt că un om nu trebuie să se închiuie burţii. El zicea că omul este mai uşor când mănâncă mai puţin, este mai deştept şi mai harnic la lucru; iar cel ce se îmbuibează cu mâncare multă se face greoi, leneş şi lucrul nu-i sporeşte.

    La toate astea se îndupleca bietul argat. Când venea timpul de plată, uita toate neajunsurile. El vedea că i se plăteşte cinstit: îşi primea dreptul său până într-una.

    Sătenii, de câte ori îl întâlneau la cârciumă ori la horă, îl luau peste picior, zicându-i că vine acolo cu burta plină de colaci.

    Într-una din zile argatul se înfăţişează înaintea preotului şi îi zise:

    — Părinte, eu o să fiu nevoit să ies de la Sfinţia ta.

    — Dară de ce, băiete? Nu te mulţumeşti pe simbria ce-ţi dau eu? Ai găsit într-altă parte simbrie mai multă?

    — Ba nu, de simbrie, chip, n-aş avea ce zice. Îmi plăteşti destul de cinstit. Dară, uite, sătenii, de câte ori mă întâlnesc, mă iau în râs. Ei îmi zic că merg pe la dânşii tot cu burta plină de colaci, şi Sfinţia ta ştii bine că eu le duc dorul.

    — Băiete, răspunse preotul, ce-ţi pasă ţie de lume. Lasă să zică ei cât or vrea, numai eu să nu-ţi dau.

    Unii iau folosul
    Ş-alţii port ponosul.


    Din volumul Snoave sau poveşti populare




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA