Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Muierea vindecată de boala iubitului

Un drac de muiere nurlie, care avea pe vino-ncoace, şi-i zbura ochii din om în om ca o păsărică din pom în pom, voia să pună coarne bărbatului. Acesta, cum simţi, puse în gând să o vindece de patima iubitului, însă cu un cusur subţire, aşa ca să nu o dea târgului.

Voia, vezi, să-şi şi arate că nu e vreun vlăduţă, şi că nu-l poate îmbrobodi aşa lesne.

El tot vedea trecând pe uliţă nişte oameni, care nici nu şedeau în partea locului, nici nu seamăna că au pe-acolo vreo trebuinţă. Treceau ia aşa în hai, hui, dichisiţi şi pomăduiţi, ştii, ca leliţele. Lui nu-i bătu la ochi a bine acele serta-ferta, de colo până colo, pe dinaintea casei lui, de către nişte oameni ce tot îşi arunca privirile la ferestrele casei sale cu nesaţ.

Se făcu că pleacă afară la ţară după trebuinţele negoţului lui şi zise:

— Nevastă, până a nu înnopta sunt nevoit să plec la ţară. Am aflat de un chilipir şi mă duc numaidecât; căci nu voi să-l scap de la mână.

— Ce! aşa de cu grăbire vrei să pleci? Lasă că te-i duce de dimineaţă.

— Peste poate. lacă caii sunt prinşi la căruţă. Să ne vedem sănătoşi.

Zise şi plecă.

Femeia, ca să nu piardă timpul, şi trimise numaidecât pe slujnică pe la toţi cei ce îi tot băteau capul să le spună că barbatu-său a plecat la ţară.

Unul din ei, bumbăcar fiind de meseria sa, îi trimise în dar o făclie mare şi vorbă ca să-l aştepte pe după aprinsul lumânărilor.

Altul, ce era de meseria lui lipscan, îi dărui o bucată de materie verde şi vorbă ca să-l aştepte pe la miezul nopţii.

Altul, porumbar din născare, îi trimise o pereche de porumbei şi vorbă că va veni pe când se îngână ziua cu noaptea.

În sfârşit, cel din urmă, cofetar prăvăliaş, îi trimise o tavă cu baclava şi vorbă că are să vină să se pună pe chiolhan.

În timpul acesta bărbatul muierii cu pricina se întoarse binişor şi, strecurându-se pe lângă uluci, izbutise a se furişa într-o cămăruţă lipită cu casa. De pe ferestruică el văzuse şi auzise tot ce se petrecuse.

lară dacă văzu că slujnica nu se mai duce nicăieri, înţelese că trebuie să se arate. Vezi că el nu voia să-şi lase nevasta să cadă în păcat.

Şi, pâş, pâş, uşurel ca fulgul, ieşi şi se duse unde-şi lăsase căruja, se puse în ea şi cu zgomot mare intră în curtea casei sale.

Cum se dete jos din cărulă, dete fuga în casă la soţioara lui, căutând la ea cu nişte ochi sperioşi.

Când îl văzu, muierea înlemni şi îngălbeni de frică. Apoi ţinându-şi firea şi luându-şi inima în dinţi, îl întrebă:

— Da, ce ai păţit, bărbăţele?

— Ce să paţ, dragă nevestică? Iacă m-am întâlnit cu un şarpe grozav de mare, mare tocmai ca făclia de pe fereastră, şi verde, verde, ca bucata de mătase de pe aşternut. De nu zburam iute ca porumbei[i] de sub pat, mă mânca, vrăjmaşul, ca pe baclavaua din dulap.

Muierea se mai spăimântă o toană când îl auzi vorbind astfel. Ea pricepu că el ştie tot. Şi, dându-i în genunchi, se rugă de iertare şi făgădui că în viaţa ei nu va mai face ceea ce a făcut.

Bărbatul îşi iertă muierea pentru astă greşeală, dar şi ea se ţinu de cuvânt, căci văzu cu cine are a face.

Din volumul Snoave sau poveşti populare

TE-AR MAI PUTEA INTERESA