Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Multe meşteşuguri nu folosesc totdeauna

Prin nişte hăţişuri, într-o poiană, omul pusese mai multe curse pentru fiare sălbatice. Un biet cocor, nu ştiu cum se rătăci de stolul lui, că-l apucase seara pe drum. Lăsându-se jos, ce făcu el, ce drese, că numai clapc! dete într-o cursă de-ale omului. Vru el să scape; şi zbate-te în sus, zbate-te în jos, nimic! Şi mai săltând, şi mai zmucind, aş! unde să scape? că laţul îl apucase bine. Semne de scăpare nu era. Rămase dar locului până dimineaţa.

Peste noapte o vulpe dete şi ea în o altă cursă. Pasămite, mirosise ea ceva, aşa cam a carne, socotea că a dat de vreun chilipir, şi venea să-şi cerce măselele şi ghearele în el; dar o păţi şi rămase şi ea acolo.

Cocorului îi tâcâia inima de frică; iară vulpea îşi lingea mustăţile privind la cocor, după ce se lumină de ziuă, şi prinse a zice:

— Vezi ce păţii, cumetre cocor? Eu, auzind aseară că ai dat în laţ, veneam să mă cerc de cumva aş putea să-ţi dau vreun ajutor şi iată că dădui şi eu în altul.

— Văd, cumătră vulpe. După cum bag seamă, nu cred că veneai tu cu vreun cuget curat.

— Ba să mă ierţi! Veneam cu un cuget destul de curat, şi încă prea curat, că-mi era burta goală; nu mâncasem de două zile. E, ce ne facem noi acum?

— Ce să ne facem? Iacă fiecare cum vom putea.

— Eu am o sută de meşteşuguri. Ce dracu! doară voi putea scăpa eu cu vreunul din ele. N-o fi omul, atât de al naibii, să le priceapă pe toate! Dar tu câte meşteşuguri ai?

— Eu am numai unul, şi ăla nu ştiu de mi-o ajuta la ceva.

Încă vorbind, iată că omul venea să-şi cerceteze cursele şi nimeri drept la cocor. Bucuria lui, când văzu cursa prinsă cu ceva.

Cocorul, cum simţi că se apropie omul, se făcu mort. Nici nu sufla.

Omul dacă ajunse, puse mâna şi scoase pe cocor din cursă. Şi, văzând că era mort, îl întoarse şi pe-o parte şi pe alta; apoi începu a-l căina:

— Thiu! păcat mare! Muri cocorul. Şi uite că e cald încă. E mort de curând. Mai bine nu da în laţ!

Şi, aruncându-l mai cât colea, se ducea să vadă şi de celelalte curse. Când, n-apucă să facă câţiva paşi, şi numai auzi în urma lui: fâl! fâl! fâl!

Se întoarse numaidecât. Şi ce să-i vază ochii? Cocorul îşi făcea vânt să zboare. Se ia după el; dar în deşert! Cocorul îşi luase vânt, şi se înălţa ca un turbat.

— Uite, mă! Scăpă cocorul. Crucea lui de cocor al dracului, prefăcut! Nu mi-o mai cădea el în mână? Lasă că i-oi face-o eu.

Plin de necaz şi supărat, se duse şi la cursa vulpii. Aceasta, cum văzu pe om, se făcu şi ea moartă. Şi venind omul, şi văzând-o trântită ca fără suflare, zise:

— Aş, fie că tu nu-mi scapi din mână. Te ştiu eu cât eşti de vicleană. Nu mai e pomana ce fu cu cocorul.

Şi, luând un par, îi cără vreo câteva d-alea ţepenele în cap până ce o omorî cum se omoară fiarele sălbatice. Apoi o scoase din cursă.

Şi de unde cocorul numai cu un meşteşug scăpă de moarte, vulpea, cu o sută, o păţi.

Vezi că omul cu multe meşteşuguri adesea moare de foame.

Povestită de Dem. Mirescu, profesor

Din volumul Basme, snoave şi glume

TE-AR MAI PUTEA INTERESA