Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Muzele

Acum mare, dragii moşului, nepoţei şi nepoţele, spun că muzele erau nouă surori care de care mai frumoase, mai drăgălaşe şi mai înţelepte. Ele erau fete ale lui Joe, făcute cu Mnemosina, zeiţa aducerii aminte, şi cântau toată ziulica, se zbenguiau şi se dezmierdau în jocuri zglobii.

Fiecare din ele îşi avea câte un dar al său, prin care se deosebea de celelalte surori.

Să vă spun cu de-amănuntul numele şi darurile ce aveau ele:

Clio cânta isprăvile celor mai mari şi făcea să nu se uite numele lor niciodată.

Euterpe era căpetenia a muzicii şi a cântecelor păstorilor.

Talia era muza comediei, sau a întâmplărilor înveselitoare.

Melpomena era muza tragediei, adică a întâmplărilor jalnice.

Terpsihora era muza dansului.

Erato povăluia pe cei ce făceau stihuri de dragoste.

Polimnia era muza pantomimei, adică a meşteşugului de a se înlelege cu cineva prin semne cu mâna fără a vorbi.

Caliopa povăluieşte pe cei ce fac stihuri de vitejie.

Urania se îndeletnicea numai cu cerul; ea era muza astronomiei sau a citirii pe stele.

Aceste muze, pururea în cântări şi chefuri, încingeau adesea câte o horă la care ar fi putut râvni şi flăcăul cel mai uşor la joc.

Ele încurajează pe făcătorii de stihuri, pe cărturarii şi pe jucătorii de tot soiul. Pe aceia însă ce li se închinau lor, ele îi şi cinsteau. Se zice că ceia ce născoceau şi plăsmuiau cuvinte dulci, ce curgeau din gura lor ca mierea, aceia erau insuflaţi de Muze. Asemenea se zicea şi de cei ce aveau câte un glas îngeresc şi cântau cu meşteşug. Tuturor acestora, Muzele le da câte o ramură verde de dafin, ca semn pentru darul ce dobândeau de la dânsele.

De atunci a rămas de se zice şi astăzi, mai cu seamă scriitorilor de versuri frumoase, că sunt favoriţii muzelor sau copiii muzelor, deşi ele erau fete mari.

Publicată în: „Lupta literară"; Bucureşti, an. I, 1887

TE-AR MAI PUTEA INTERESA