Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Neguţătorul şi chirigiul

A fost odată un negustor. Pe ce punea mâna îi ieşea înde bine. Era drept, cinstit şi nu se bucura la simbria slugilor. El plătea tuturor până într-una. Negoţul lui creştea şi el din zi în zi se făcea mai de omenie. Unde se pomenea la dânsul judecată! El mai bine vindea mai ieftin şi pe bani gata, decât scump şi pe datorie.

Cu toate că umbla cu dreptatea în sân, în cele din urmă într-o zi, o păţi şi el. Ca să desfacă marfa mai repede spre a-şi aduce alta nouă şi să prefire prin prăvălie mai multă marfă, el mergea la toate bâlciurile.

Odată, vrând să meargă la un bâlci mai depărtat în ţară vecină, închirie un car pe seama sa. Îl încărcă cu marfă din obicei şi plecă.

Pe drum, află neguţătorul de la chirigiu că puţin mai-nainte este o pădure, care cade pe hotar, fără seamăn de mare: copaci mari şi nalţi până la nori, crâng, hăţiş, de toate se află acolo. De aceea şi este vestită de mulţimea tâlharilor.

— Nu e pui de om, zicea chirigiul, care să scape din mâna astor tâlhari. Aşa de răi şi meşteri sunt!

— Eu n-am auzit vorbindu-se d-alde astea până acum despre această pădure, răspunse neguţătorul chirigiului; ce tot floncăneşti tu?

— Aoleo, jupâne! Care va să zică n-ai auzit nimic până acum? Dacă este aşa, să-ţi înşir eu vreo câteva întâmplări. Mai antărt în pădurea asta au fript tâlharii un neguţător de viu, punându-l în frigare. Şi pentru ce? Pentru că n-a vrut să li dea banii ce-i avea la dânsul într-un chimir, după ce-i luase toată marfa. Acum un an au căznit un boier până i-a ieşit sufletul, pârlindu-l cu fiarele roşii ca focul pe piept şi pe spinare, ca să dea bani. Şi când l-au căutat, după ce a murit, clei de tufă! N-au găsit la dânsul nici o lăscaie, măcar să orbească un şoarece. Estimp, nu mai departe, estimp au bătut şi chinuit pe un biet neguţătoraş, de abia a scăpat cu sufletul şi când colo, ce să vezi? Douăzeci şi cinci de lei avea în pungă. I-au luat tâlharii şi tot nu credea până nu i-au întors buzunarele pe dos şi nu l-au purecat prin toate colţurile hainelor. Cu pătura l-a adus acasă, bietul neguţător! Ţi-era mai mare jalea să te uiţi la el.

— Cele ce spui tu, mă, nea chirigiu, mă înspăimântă de mă ia fiori de groază. Mai îmi vine să mă întorc îndărăt.

— Ia fugi de-acolo, jupâne, nu mai fi copil. Păi nu ştii că eşti cu mine? Lasă că te duc eu de nici capul să te doară, ba nici un firicel de păr să nu se clintească.

— Lesne e a zice, anevoie a face.

— Dacă e aşa, stăi, dă-mi hainele Dumitale să mă îmbrac cu dânsele şi Dumneata ia pe-ale mele, să te faci chirigiu şi eu neguţător, până vom trece pădurea.

Neguţătorul văzând că chirigiul atâta îl încredinţează că vor trece pădurea fără să li pese nimic, se învoi a schimba hainele. Aşa făcură, şi trecură pădurea fără să întâlnească nici umbră de om. După ce se văzură la capătul codrului, neguţătorul mulţumi lui Dumnezeu c-a scăpat cu faţa curată, apoi zise:

— Dă-mi hainele, chirigiu, şi na-ţi pe-ale tale.

— Ce să mai stăm acum să ne dezbrăcăm, răspunse chirigiul, vremea e târzie şi să nu ne apuce noaptea pe drum. Aidem până la hanul ce se vede; acolo o să şi rămânem astă-seară.

De cum ajunseră la han, chirigiul se dete jos din car şi, uitându-se la neguţător, prefăcându-se cam îngrijat, zise:

— Chirigiu, să îngrijeşti bine de marfă. Uite, am să zic cârciumarului să-ţi dea o ocă de vin şi, de-mi vei fi credincios şi fără să mă superi, ca până aci, lasă că te mai multumesc eu peste chirie.

Apoi, intrând în cămara cea mai curată, porunci să gătească cina.

Bietul negutător când auzi aşa, bleoşdi ochii la dânsul şi înmărmuri. El nici că visase că o să-i facă vreun renghi. Se uită la dânsul, cum intra în cârciumă fudul şi-l măsură cu ochii de sus până jos.

— Ce sunt fleacurile astea pe tine? Dă-mi hainele şi du-te de-ţi vezi de cai. Te-ai trecut cu gluma. În haine am hârtii trebuincioase şi banii de cheltuială.

— Ce neam eşti, tu, mă? îi răspunse chirigiul. Eu te-am tocmit să-mi duci marfa până la bâlci; dacă ţi-a abătut pârţagul, descarcă marfa şi du-te cu Dumnezeu; eu îmi găsesc alt chirigiu. Atâta pagubă, cât şi dobândă! Lac să fie, mă, broaşte multe. Nu care cumva socoteai că o să mă închin eu la tine când îţi vine ţie pandaliele?

Şi prefăcându-se a-i fi milă de dânsul, spunea hangiului că-i pare rău de el, că vede semne de nebunie la bietul chirigiul său. Îl lăuda că altminteri a fost până aci un om prea de ispravă şi că nu-l supărase până în ceasul acesta nici cât negru sub unghie.

Negutătorul, neavând încotro, se socoti că ar fi mai cuminte să tacă şi să-l ducă până la oraşul vecin şi acolo să-l tragă la judecată. Se duse deci la grajd de îngriji de cai, cum făcea chirigiul, apoi se culcă în car spre a vedea de marfă.

A doua zi, prefăcutul neguţător se sculă dis-de-dimineată; porunci să prindă caii la ham, ca să ajungă în oraş mai de timpuriu.

Bietul neguţător cel adevărat se supuse fără a zice nici cârc.

Plătiră la han şi plecară. După ce ajunse în oraş, cea dintâi treabă ce făcu adevăratul neguţător fu de a se duce la judecătorie şi a trage în judecată pe chirigiu.

Numaidecât, fiind chemaţi înaintea judecătorilor, bietul negustor spuse şiritenia pricinii, cum se întâmplase să treacă, prin pădure, cum îl înşelase chirigiul de-i luase hainele, şi cum acum nu mai voieşte a le da, sub cuvânt că el este neguţătorul.

Atunci şi adevăratul chirigiu răspunse:

— Boieri Dumneavoastră, nu ştiu ce să zic de omul acesta. A înnebunit, ori e luat de iele! Eu l-am tocmit să-mi ducă marfa până la bâlci. M-a dus o bucată de drum ca un om în toată firea. Când mă pomenesc deodată că-mi vorbeşte de haine, de bani, de hârtii, de marfă. Eu l-am lăsat să hondrănească şi mi-am căutat de treabă. Iar dacă am văzut că se îngroaşă gluma, i-am zis să mă aducă până în acest oraş, să-i dau ce o fi cu dreptul şi să mă lase în pace. Aci mă văd tras la judecată. Este de crezut ce aiurează el? Nu vedeţi Dumneavoastră din spusele lui că trebuie să-i lipsească vreo doagă?

În zadar bietul neguţător cel adevărat mărturisea în cuget curat cum se întâmplase lucrurile, că rău şi fără cale protivnicul său îl face nebun, luat de iele, că-i lipseşte vreo doagă, sau că aiurează; în zadar spuse că l-a ferit sfântul până acum de unele ca acestea şi se ruga de judecători să-i facă dreptate şi să nu mai dea voie protivnicului său să-l mai şi ocărască după celelalte toate.

Judecătorii, dacă văzură că n-au de unde să apuce pe vinovat, le spuse să vină a doua zi. După ce plecară, judecătorii se sfătuiră cum să facă să prindă pe vinovat. Ei văzură limbuţia şi sumeţia unuia, precum şi liniştea cu care vorbea celălalt. Ei mirosiră în care parte este dreptul, dar nu puteau să pună mâna pe viclean. Ştia, hoţul, cum să se păzească ca să nu-l prindă în vorbă! În cele mai de pe urmă, unul din judecători zise să-l lase pe mâna lui să mai facă o încercare. Şi aşa se învoiră.

A doua zi, când veniră la judecată, mai spuse unul, mai spuse şi cellalt şiritenia pricinei, şi nu merse mai departe ca în ziua trecută. Nici o domirire. Judecătorii se traseră la chibzuire şi când veniră iară, dete hotărârea. Judecătorul care se însărcinase zise:

— Pricina Dumneavoastră s-a judecat.

Apoi, uitându-se către jeluitor, adaugă:

— Deoarece, dragul meu, nu poţi dovedi nici într-un chip dreptăţile Dumitale, vezi-ţi de căruţă şi de cai, că alt n¬avem ce-ţi face; iar Dumneata, zise către cellalt, ţintindu-l drept în ochi şi văzându-l că-i zâmbeşte mustaţa, fii liniştit, şi stăpâneşte-ţi marfa şi averea în pace. Acum duceţi-vă cu Dumnezeu.

Dar pe când se găteau a pleca, unul cu bucurie şi altul cu mâhnire în suflet şi tocmai când deschise uşa şi amândoi erau pe prag voind a ieşi, judecătorul strigă repede:

— Chirigiu! Chirigiu!

— Aud! răspunse adevăratul chirigiu, urechea lui fiind dedată din copilărie a auzi chemându-l astfel.

— Ştiam eu că tu eşti cel cu musca pe căciulă, zise judecătorul şi dete hotărârea ca adevăratul neguţător să-şi ia averea în stăpânire, iar pe chirigiu îl băgă la dubeală.

Aşa judecători! Odată dreptate!
Încălecai pe-o şa şi v-o spusei aşa.

Publicată în „Columna lui Traian", Bucureşti, an. III, nr. 27, 17 noiembrie 1872

TE-AR MAI PUTEA INTERESA