Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

O vorbă care desluşeşte tot

Un episcop odată plecase să cerceteze eparhia. Ajungînd la un sat, se supără foc cum de nu-i face priimirea ca la alte sate, trăgîndu-i din depărtare clopotele. După ce trase la gazdă, chemă pe preotul satului la dînsul.

— Părinte, îi zise episcopul cu grai cam aspru, in toate satele pînă aci m-a primit ca pe capul legei ce sunt. Numai satul sinţiei-tale se vede că şi-a cam uitat datoriile către sînta noastră biserică; şi pentru aceasta sînţia-ta trebuie să fii de vină.

— Preasînte stăpîne, răspunse bietul preot, sunt o mie ş-o sută de cuvinte. Eu, biet, mi-am făcut datoria, mai cu prisos decît alţii. Aţi văzut bine că v-am ieşit înainte de v-am primit tocmai la marginea satului cu crucea, cu Evangelia, cu steagul şi îmbrăcat în sîntele vestminte, în loc să vă aştept la uşa bisericii. Şi cu atît mai mult s-a bucurat sufletul meu cînd am auzit că v-a dat Dumnezeu în gînd să vă mai aduceţi aminte şi de satul nostru, cu cît aveam mare trebuinţă de fiinţa de faţă a capului bisericii, spre a turna balsamul mîntuirei pe ranele noastre sufleteşti şi a mă ajuta să dau afară din sat sărăcia ce s-a încuibat la noi.

— Din mia şi din suta aia de cuvinte nu s-ar putea să-mi spui şi mie cîteva? mai zise episcopul cu grai mai blajin.

— Mai întîi de toate, preasînte părinte, biserica din satul nostru n-are nici un clopot.

— Destul, destul, răspunse episcopul, ăst singur cuvînt este de ajuns spre a-mi desluşi totul.

În dumineca următoare, sătenii cu mirare auziră două clopote care îi chemau la rugăciune din turnul bisericii. Cînd se adunară la biserică, preotul le ceti porunca episcopului prin care îndemna pe toţi poporanii să-şi dea copiii la şcoala ce înfiinţase preasînţia sa cu ale sale cheltuieli.

Snoave sau poveşti populare, nr. 1, 1879.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA