Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Păpara

Doi amici se întîlnesc. Se întreabă, se cercetează de sănătate. Apoi unul din ei zise:

— Ei! ce te faci tu azi? Unde a să petreci seara?

— Astăzi sunt invitat la masă la un amic al meu intim. Daca vrei, vino şi tu; el şade în strada Frîntă, nr. ... ; avem să petrecem bine la el.

— Dară eu cunosc pe amicul tău numai din auzite, cum a să merg eu la masă la el?

— Ce-ţi pasă? El este un om cumsecade şi te va priimi bine cînd va auzi că-mi eşti amic. La 6 ore punct să fii acolo.

Amicul acesta se întîlneşte cu altul şi, crezînd că în puterea amiciţiei amicului său va putea fi priimit la masă şi cestălalt amic, îl invită dară şi îi spuse şi ora prescrisă.

Acesta iară, bazat pe ce îi spusese amicul său, invită şi el pe altul, şi aşa mai departe, pînă veni seara.

La ora mesei, amfitrionul nostru aştepta cu mare mulţumire să-i vie amicul, carele nu întîrziă d-a veni. Dară rămase surprins cînd văzu că după dînsul vine altul; după acesta altul, pînă ce se află în faţa a doisprezece musafiri.

Ca să se domirească de această neaşteptată onoare, amfitrionul se adresă către invitatul său:

— Cine este domnul, amice?

— Domnul este un amic al meu, pe care l-am invitat însumi, încredinţat de bunătatea dumitale şi bazat pe amicia noastră.

— Prea bine. Dară domnul cine este?

— Este un amic al amicului meu.

— Şi asta bine. Dară domnul?

— Amicul amicului acestui domn, care şi el îmi este amic.

În astfel de chip se făcură recomandaţiile, pînă la cel din urmă.

Văzînd că astfel merge treaba, domnul casei se coboară în cuhnie şi dă ordinile trebuincioase pentru ospăţ.

După cîtva timp, gazda îşi pofti la masă pe toţi musafirii, cunoscuţi şi necunoscuţi.

Aceştia, cum văzură arangiamentele mesei, se aşteptau la un ospăţ foarte elegant şi copios. Curăţenia mesei, a serviciului şi regula cu care erau aşezate lucrurile fiecare la locul său le aţîţa şi mai mult apetitul.
Se aşezară la masă şi bucatele începură a sosi în castroane mari, curate şi scumpe.

— Ce este asta ce se puse pe masă, scumpul meu amic? întrebă invitatul pe gazdă.

— Aceasta este păpară, dragul meu prieten. Ea deschide apetitul.

— Prea bine; dară ceea ce se aduse acum în ceslălalt castron ce este?

— Papara păpărei.

— Bine. Dară ceea ce vine după aceasta?

— O păpară a unei păpare a păpării.

Şi tot astfel merse lucrul pînă la castronul al doisprezecelea.

Musafirii, de unde se aşteptau la cine ştie ce, fură nevoiţi a mînca papara.

Snoave sau poveşti populare, nr. 1, 1873.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA