Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Pasărea cu coada lungă

A fost o dată un boier. El avea, cum avea boierii p-atunci, şi ţigani robi şi scutelnici şi toate bunurile. Dintre toţi copiii de case, copii luaţi pe procopseală şi dintre toţi ţiganii, Dinu ţiganul îi căzuse tronc la inimă. Şi avea dreptate boierul. Dinu era un flăcăiandru isteţ, deştept, înfipt şi spirt, nu glumă.

Boierul de multe ori se lua după gura lui şi vedea că îi iese înde bine. Dinu era nedespărţit de lîngă boier. Dinu în sus, Dinu în jos, Dinu în toate părţile. Ce zicea Dinu, nimeni nu putea să dezică.

Acest boier avea obicei, cînd spunea cîte ceva, de-şi da drumul gurei, astfel încît nici el nu-şi mai putea da seama de ceea ce spunea.

Şi cum era şi de îndrăzneţ, Dinu zise odată boierului:

— Boierule, mă iartă, să nu-ţi fie cu supărare, dară prea le spui şi dumneata groase. Mi-e ruşine mie de ruşinea dumitale. Spune-le niţel mai cu moţ, iar nu aşa odoronc-tronc, ca din topor, daca vei să te crează lumea.

— D-apoi nu ştii tu, mă ţigane, că cu o minciună boierească treci în ţara ungurească?

— Ba ştiu. Dară cu una d-ale dumitale nu mergi nici la Colintina.

— Aşa să fie, Dinule? Ei bine, iaca, tu cînd mă vei vedea că prea mă întinz, să mă tragi de mîneca giubelei.

Nu trecu mult şi boierul se afla la un ziafet cu mai mulţi boieri.

După ce-şi stropi niţel măseaua, boierul simţi că-l mănîncă limba. Apoi din vorbă în vorbă, fiindcă vorba vorbă aduce, el zise că are să spuie o istorie ce o văzuse cu însuşi ochii săi.

Dinu, cum auzi, se făcu numai urechi şi se hotărî ca de astă dată să nu lase pe stăpînu-său a cădea în păcat.

Boierul începu:

—Cînd eram treti logofăt, boieri dumneavoastră, şi mă duceam la un sat din partea cîmpului, am văzut într-o pădure o pasăre aşa de frumoasă cum nu mai văzusem pînă atunci. Eu dau cu socoteala că va fi fost pasărea care ne spunea dascălul că se numeşte finix. Ea era cam ca păunul nostru, şi avea o coadă, minunat de frumoasă, şi lungă, pe nemincinos, de trei stînjeni.

Dinu de la spate, fiindcă ţiganul sta totdauna la spatele boierului cînd şedea la masă, îl trase de mînecă.

— Adică, zise boierul, poate că nu era de trei stînjeni; dară doi stînjeni tot avea.

Dinu îl trase de mînecă iară.

— Ce zic eu doi stînjeni? Însă dau cu socoteala că era de un stînjen, fără doar şi poate.

De a treia oară Dinu trase pe boier de mînecă. Boierul unde se întoarse iute către Dinu şi se răsti la dînsul, supărat foc, zicîndu-i:

— Du-te la dracu, măi ţigane, ce, vei să-mi rămîie pasărea fără coadă?

Snoave sau poveşti populare, nr. 2, 1874.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA