Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Pegas

După moartea Meduzei, zeii voiră să arate că pot face şi câte ceva bun dintr-un lucru rău. Pentru aceasta, din sângele cel mohorât şi murdar al Meduzei, ei plămădiră şi făptuiră un cal, pe care îl numiră Pegas. Atât   capul, atâta făcură.

Acest telegar  , mlădiţă de zeu, ca şi Meduza din al cărui sânge  , avea aripi, şi era foarte sălbatic la început  , abia, abia îl putu domoli Minerva şi a-l învăta călărie. Apoi zbură drept în cer la tatăl zeilor, Joe, şi acesta îi dete sarcina să poarte trăsnetul şi fulgerele.

Când n-avea treabă lângă zeul zeilor, Pegas se ducea pe muntele Elicon să pască. Acolo însă, odată însetând şi negăsind nici o fântână, unde să se adape, lovi cu piciorul într-o stană de piatră şi îndată tâşni un şipot de apă, din care se făcu o gârliţă.

Apa aceasta, spun păgânii, că îmbăta ca vinul şi cei ce beau dintr-însa se insuflau de cugetări înalte, dobândeau măiestria de a mi-ţi turna la stihuri cu grămada, ori la versuri, cum le zic astăzi. Pe acest munte, ori pe muntele Parnas, unde locuiau muzele, îi plăcea lui Pegas să pască iarba cea înflorită şi să asculte cântecele cele frumoase ale acestor muze.

El tot pe lângă dânsele se încurca şi căta cu jind la ele.

Când se da la dânsul câte vreun om de rând, ca să-l încalece, Pegas se năpustea asupra lui şi azvârlea din picioare ca un turbat, când venea însă câte vreun voinic de frunte la el, se ducea cu dânsul bucuros în voinicii; iară când venea câte vreunul pe care îl ocrotea Muzele, şi ştia să facă versurile frumoase, atunci se ducea şi el, ca la domnul său, se lăsa să-l încalece, necheza de bucurie şi-l suia drept pe plaiurile cele dezmierdătoare ale Parnasului.

De-aicea s-a luat obiceiul, rămas şi până în ziua de astăzi printre cărturari, de se zice că Pegas duce la nemurire pe cutare sau pe cutare poet, ori că cutare a încălecat pe Pegas, când a făcut niscaiva stihuri frumoase.

V-am spus-o numai ca să ştiţi şi voi; iară nu pentru altceva.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA