Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Planul sântului Petru

Domnul nostru Isus Christos, în marea sa milostivire pentru neamul omenesc, merse odată în iad ca să cerceteze pe păcătoşii ce se munceau acolo, şi să vadă de nu este vreunul care să-şi fi ispăşit păcatele şi să aibă parte de îndurarea sa cea mare, ca să-l ierte de osânda de veci. Domnul Christos era cu Petru Apostolul.

După ce străbătu iadul şi pieziş şi curmeziş, Domnul Christos ieşi afară. Petru se uitase acolo, privind la chinurile cele grozave ale păcătoşilor şi nu băgă de seamă când ieşi Domnul Christos.

Trezindu-se din uitucia lui, Petru se văzu singur, singurel în mijlocul a milioane de draci, care se uitau la dânsul cam chiorâş, şi începură a-l lua fiori de pe la spate, şi hâţ în sus, hâţ în jos, nu găsi uşa pe unde să iasă; căci se afla în adâncimile cele mai de jos ale iadului.

Ce să facă ca el să iasă de acolo? Să întrebe nu îi venea la socoteală, ca să nu paţă vreo alagea. Să stea acolo, nu prea îi da mâna, să nu-i vină poftă diavolului să-l înhale şi pe dânsul. Ce să facă dar? O întoarse şi el la şiretlic, şi deci se prefăcu că ia măsură iadului cu o aţă ce se afla la dânsul din întâmplare.

Începu dară a bate la ţăruşe şi în lung şi în larg cu nişte beţe ce găsi p-acolo, şi se făcu că tot socoteşte şi tot înseamnă mereu.

Tartorul dracilor văzâdu-l trimise un scoloian de drăcuşor la dânsul ca să afle ce face. Acesta alergă într-un suflet şi apropiindu-se, îl întrebă:

— Ce faci, aci, Petre?

— Ce să fac! lacă iau măsură ca să clădesc o biserică.

— Aici biserică?!

— D-apoi, da.

Drăcuşorul se repezi înapoi cu limba scoasă, de-i sfârâiau călcâiele, şi, gâfâind, spuse tartorului cele ce auzise.

Acesta trimise îndată p-un alt drac mai în vârstă ca să poftească pe sfântul Petru afară. El se arătă sfântului:

— Petre, zise dracul, domnul meu te pofteşte să-ţi iei ale trei fuioare şi să te cari de-aci.

— Aceasta nu va fi, răspunse Petru, eu sunt adus aci ca să fac biserică şi biserică voi face.

Auzind tartorul de unele ca acestea, făcu un semn, şi toţi dracii mari şi mărunţi, bătrâni şi tineri s-adunară pe lângă dânsul.

Nu ştiu ce le şopti la ureche, că unde mi se repeziră necuraţii, frunză şi iarbă, asupra sfântului Petru, îl luară cu nepusă masă, îl duseră pe sus până la poarta iadului şi-l îmbrânciră afară.

Sfântul se bucură, nu se bucură, când ieşi iarăşi la lumină; dar dracii ştiu că se bucurară când se văzură cortorosiţi de un musafir ce le sta ca gunoiul în ochi, pentru care îl şi scoaseră din iad ca pe o măsea stricată din gură.

Din volumul Snoave sau poveşti populare

TE-AR MAI PUTEA INTERESA