Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Popa, călugărul şi turcul

Un popă, un turc şi un călugăr se aflau în călătorie. Fiecare dintr-înşii îşi luase merinde de drum. Din întâmplare, întâlnindu-se launloc, şi făcând cunoştinţă, se vorbiră să meargă împreună, fiindcă făceau acelaşi drum.

Plecară ei câteşitrei şi o duseră bine pe drum; vezi că se învoiau între dânşii; şi aşa, ajunseră cu bine la popas.

Şi punând masa să se ospăteze, călugărul îşi scoase merindea şi o puse la mijloc. Mâncară cu toţii şi se săturară. Călugărului nu-i mai rămase nimic din merindea lui. El avusese un crap umplut. Se mângâia în gândul lui însă că pe deseară, unde vor mânea, îşi va potoli şi el foamea din merindea tovarăşilor; că aşa le fusese vorba.

După masă se odihniră oleacă, apoi se sculară şi o luară la drum. Întinseră pasul şi merseră tot povestind când din cărţi, când din întâmplările lumii. Şi aşa, nici nu prinseră de veste când ajunseră seara la un loc unde se vorbiră ei să rămână peste noapte.

Adunară rascote de frăţior, aţâţară focşorul, se puseră pe lângă dânsul şi întinseră masa. Turcul scoate un mieluşel fript, ştii colea, numai bun să mănânce, să mi se sature toţi trei.

Călugărul se trase de la masă, ronţăi câţiva codricei de pâine ce-i rămăsese de la prânz; că pe dânsul, vezi, nu-l lasă legea să mănânce carne.

Popa şi turcul mâncară de-şi făcură burta tobă.

Se culcară şi dormiră, după ce mai povestiră, te miră ce, din cele auzite de dânşii.

A doua zi sculîndu-se, se spălară pe ochi, îşi făcu rugăciunea fiecare după canonul său şi plecară iarăşi la drum.

Merseră, merseră, merseră şi din ce în ce se apropiau de locul unde voiau să ajungă. Dacă văzură că mai e încă departe, se vorbiră să mai facă un conac; şi deci se aşezară la umbra unui copac mare şi puseră masa, ca să îmbuce câte ceva.

Acum popa scoate şi el merindele sale şi le puse la mijloc. E! ce gândiţi că era? Un purcel fript, şi fript aşa încât pielea purcelului să ronţăiască în gură când o mânca-o.

Călugărul şi turcul se traseră de la masă scuturându-şi hainele, ca de altă aia.

Popa începu a mânca de ar fi făcut poftă şi celui mai sătul om, necum unora obosiţi de drum şi flămânzi.

Nu doară că popa de florile mărului îi poftea la masă; dar că aşa le fusese învoiala, să mănânce cu toţii launloc, şi la fiecare mâncare să se pună la mijloc merindea câte unuia.

Nu e vorba; popa râdea pe sub mustăţi, văzându-şi tovarăşii păcăliţi, dar nu se arăta aievea că râde de dânşii.

Cum, necum, popa mânca cu poftă şi înghiţea dumicaţii, de parcă nu mai fuseseră de când lumea.

Călugărul şi turcul înghiţeau şi ei în sec, nghiorţ!

Apoi apucară fiecare din ei ce bruma codricei le mai rămăsese din ziua trecută şi se sileau să-şi potolească pârdalnica de foame.

Şi uitându-se la popă cu ce poftă mânca, le lăsa gura apă şi răbdau în piele, că n-aveau încotro; vezi că pe turc nu-l lasă legea să mănânce carne de porc; iară pe călugăr, după cum mai zisei, nu-l lasă legea să mănânce nici un fel de cărnuri.

La urma urmelor, turcul, uitându-se galeş la popă, prinse a zice:

Hai! hai,
Popă Mihai;
Bună lege ai,
Peşte ai păpat,
Mielu tu mâncat,
Şi singur acuma
Mânci purcel, nu glumă,
haoa!

Povestită de P. Jeorjan, tipograf.

Publicată în: „Columna lui Trăian", Bucureşti, an IV, iulie-octombrie 1883

TE-AR MAI PUTEA INTERESA