Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Sîrbul nemingîiat de pierderea muierii

Sîrbului îi murise muierea.

— Şi-ţi pierduşi nevasta! Îi zise un prieten ce-l întîlni, ducîndu-se la moş popa ca să-l cheme să-i citească stîlpii.

Bietul sîrb era aşa de trist încît îi pica din ochi lacrămile cît pumnul.

— Aşa, frate, răspunse el. Şi ce mai cumaş de muiere era. Să întoarcă cineva lumea cu susul în jos şi tot nu crez să mai găsească un astfel de drăguţ de femeie. Iată-mă, nu ştiu unde mă aflu, nu ştiu ce fac, mă pomenesc vorbind singur, ca duşii de pe astă lume. N-am băgat în gura mea nimic de azi de dimineaţă de cînd a închis ochii. Nu crez să o mai duc mult nici eu. Această pierdere mi-a rupt baierele inimii.

— Ia vino-ţi în fire, nenişorule, nu te lăsa să te biruie mîhnirea. Zi mai bine: „Domnul a dat, Domnul a luat; să fie numele lui binecuvîntat”. Dumnezeu ştie ce face. Fii bărbat, îngrijeşte de o înmormîntează cum se cade şi nu cădea în deznădăjduire. Cu plînsurile şi cu întristarea n-o mai înviezi acum. Şi apoi poartă Dumnezeu de grije de toată lumea. De unde ştii că nu-ţi va trimete el un alt giuvaier care să te facă a uita toate necazurile? Eşti încă tînăr, fă-ţi curaj!

— Aşa este, frate, toate le şti; dară ce fac eu diseară? răspunse sîrbul.

Snoave sau poveşti populare, nr. 1, 1879.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA