Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Statornicie beţivească

Ion era un om cinstit şi harnic, nevoie mare. Avea la mână o adevărată brăţară de aur. Meşteşugul lui îi aducea din destul. Când se punea pe lucru, el scotea într-o săptămână mai mult decât alţii într-o lună. Vezi, că era meşter bun şi dibaci. Unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila. Ieşea lucrul gârlă din mânile lui şi curat ca mărgăritarul. Ba am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meşter între megiaşi.

Numai, fiindcă i se cam usca gâtul, îl uda cam des, îi plăcea, biet, picuşul, cum se zice. Când apuca la chef, nu era destul că bea de se turlăcea până ce se făcea turtăi apoi sătura pe toţi lingăii, care se adunau primprejurul lui cu gloata. Cum am zice, mai mult risipea decât se îndestula pe sine.

Din pricina asta ajunsese hainele pe dânsul de se hărtănise cu desăvârşire, ba încă îi ieşise şi părul prin căciulă.

Nevastă-sa şi copilaşii se ţineau după dânsul, goi şi rupţi, ca vai de ei. lar el căuta să-şi înece amarul şi necazurile în clondirile cârciumarului.

Într-o zi, când era în toane bune şi treaz, nevastă-sa îi zise:

— Ioane! Ce sunt astea, Ioane? Am ajuns de râs între megiaşi. Nu mai avem casă, nu mai avem masă. N-avem după ce bea apa. Sărăcia a dejugat la culcuşul nostru. Copiii, abia se mai ţin zdrenţele pe dânşii, sunt jigăriţi şi sfârşiţi de foame. Până când ai s-o duci în nemernicia asta ce a dat peste tine? Lasă-te, Ioane, de beţie, că ne prăpădim.

— Ai dreptate, nevastă. Văd şi eu că am apucat drumuri rele. Am să mă pui pe muncă, şi în două, trei săptămâni, o scot eu la căpătâi. Iacă, mă jur că n-am să mai intru în cârciumă. Vei vedea tu cum o să dăm înainte, că nu doară de florile mărului sunt cel mai bun meşteşugar în cetate.

Ion era treaz când vorbi muierii sale unele ca aceste. Şi, ce e drept, era om de ispravă când era în toanele lui cele bune. De cum însă apuca de bea numai un ciocan de rachiu, îşi pierdea minţile, nu mai era al lui.

Patru săptămâni nu ieşi din casă. În acest timp câştigă atâta de-şi plăti datoriile şi-i mai rămase cu ce să se înţolească el, nevasta şi copiii lui.

Într-o luni de dimineaţă plecară în târg ca să-şi cumpere cele trebuincioase, de care aveau o lipsă mare. Mergând ei pe drum şi apropiindu-se de cârciumă unde-şi cheltuia Ion paralele, acesta deodată stătu în loc şi-şi zise:

„Ioane! te-ai jurat să nu mai intri în cârciumă. Fii voinic, ţine-te, şi nu-ţi călca jurământul."

Apoi porniră iarăşi.

Pârdalnica de cârciumă îi sta în cale. De câte ori pleca şi bietul Ion de-acasă după trebuinjele lui, se împiedica de dânsa şi atâta îi era.

În ziua aceea, când mergea cu nevasta în târg să târguiască, cum se apropie de cârciumă, începu să închidă ochii, ori să se facă că se uită într-altă parte, şi cu toată virtutea lui se ţinu a nu se abate.

După ce trecu de cârciumă, iarăşi se opri, şi zise:

— Ioane, bravo! te-ai purtat bine de astă dată. Eşti bun de laudă. Aide să ne cinstim barem cu un ciocan de rachiu.

Din volumul Basme, snoave şi glume

TE-AR MAI PUTEA INTERESA