Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Ţapul şi şarpele

Un ţap, voind să treacă într-o livede, fu silit să dea printr-o apă ce curgea între el şi acea livede. Şi fiindcă n-avea încotro, se lăsă în gârlă şi începu să înoate.

Când era pe la jumătatea gârlei, se pomeneşte pe lângă dânsul cu un şarpe că-i zice:

— Măi, ţapule, ia-mă şi pe mine să mă treci la uscat.

Ţapul, temător, îi răspunse:

— Tu vezi bine că abia pot să-mi duc părul de pe mine, şi tu mai ceri să te iau şi pe tine?

— Aşa o fi; dar iată că umblu să mă înec, şi atâta prietenie nu pot găsi la tine?

Ţapul îl lăsă să se urce pe dânsul, şi-şi puse toate puterile ca să înoate spre a ieşi cu bine dincolo.

Şarpele, dacă se văzu călare pe ţap, începu a se încolăci împrejurul gâtului şi a-l strânge ca să-l sugrume.

— Dă' ce faci, prietene? că, uite, nu mai pot răsufla şi o să ne înecăm amândoi.

— Vezi că mie mi-e foame; acum eşti în mâna mea şi aş vrea să mi-o potolesc cu tine.

— Foame, foame; prieten, prieten; dar cu o mortăciune socoteşti tu să te îndestulezi? Aşteaptă niţel până să ieşim la margine, şi acolo să-ţi arăţi prietenia. Acum mai slăbeşte-mă din dragoste, ca să pot înota.

Şarpelui îi plăcu vorbele ce auzi şi, mai slăbind pe ţap din chingi, acesta îşi puse toate puterile, mai înotă ce înotă şi ajunse la uscat cu şarpe cu tot.

Pe când încă înota, se gândea la prietenia şarpelui şi începu a născoci la mijloace de a-şi mântui viaţa.

După ce ieşiră la uscat, ţapul prinse a zice:

— Şarpe, tu mi-ai cerut prietenia, eu ţi-am dat-o. M-am luptat cu primejdia şi am ieşit la uscat cu bine. Fă-mi şi tu hatârul acum şi dă-te jos, ca să ne măsurăm, cine este mai lung? Apoi mă vei mânca în bunăvoie.

— Ei, haide, de, să nu zici că nu ţi-am fost prieten! Şi dându-se jos de pe grumajii ţapului, aştepta să se măsoare cu dânsul.

Ţapul asta şi voia. Cum îl văzu jos, se repezi cu coarnele de sfărâmă capul şarpelui şi-l strivi călcându-l cu copitele lui cele tari.

După ce îl văzu pus bine, întinzându-l cât era de lung, zise:

— Vezi aşa; mie îmi place prietenia, dar să fie dreaptă. Ce erau încolăciturile alea împrejurul meu? Piei acum cu prietenia ta cu tot, să-ţi auz de nume şi să te văz când mi-oi vedea ceafa!

Povestită de dr. Z. Petrescu.

Din volumul Poveşti morale

TE-AR MAI PUTEA INTERESA