Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Petre Ispirescu

    Tifla sub giubea

    Pe vremile acelea Vilara era tare şi mare. De boier, boier; de învăţat, învăţat; dar se pricepea la multe drăcii. Om bogat, el luase în otcup ocnele şi vămile ţării (aşa se zicea pe atunci arendăşia astor venituri ale ţării). El punea în pâine pe slujbaşii de la aceste două aşezământuri, el îi scotea. Şi apoi avea darul de a şti să-şi aleagă oamenii, ştii colea, pe sprânceană.

    Nu putea sta înaintea lui nici cel mai meşter găsilaci, nici măcar cei ce ar fi luat oul de sub coţofană, fără să simtă ea, căci Vilara îl mirosea cât de colo şi ştia el cum să mi-l dea pe brazdă a fi om de omenie. Pasămite era vulpe bătrână, cum se zice.

    La uşa acestui boier în toate zilele era gloată mare de boiernaşi şi de slujbaşi, care aşteptau poruncile cuconului arendaş.

    Într-una din zile prin gloata aceasta de oameni era şi unul din acei ce trăiau cu chiverniseala din mila boierului. Acesta nu ştiu ce aflase despre dânsul că îl chemase.

    Intrând la boier în casă cu giubeaua strânsă la piept de sta să-i plesnească, Vilara unde mi-şi bolovăni nişte ochi cercetători asupra lui de să-i vadă până şi măruntaiele dintr¬însul, de să-i ghicească toate gândurile şi îi dădu un zabrac de-l trecuse năduşelile pe bietul om.

    O mie de ani se păru bietului slujbaş cât ţinu dojana aia părintească. Când ieşi afară şi se văzu că nu-l scosese din slujbă, răsuflă şi dânsul, şi o răsuflare adâncă, că scăpase cu faţa curată.

    — Dar ce fu asta pe tine, nenişorule? prinse a-l întreba unul din cei ce fusese de faţă.

    — Ce să fie, frate? Nu văzuşi că mă făcu ca pe o albie de porci, ia aşa pentru o bănuială? Dar fie că mi-am scos şi eu din capete.

    — Şi cum ţi-ai scos din capete? întrebă un altul.

    — Iacă bine. De câte ori mă ocăra cu vreo vorbă înjositoare, eu îi dam cu tifla.

    — Cum îi dădeai cu tifla? Şi te vedea el?

    — Aş! Ce stai D-ta de vorbeşti? Iacă, deschideam pulpana giubelei şi acolo, înfundat, îi dam cu tifla mereu, ascultînd nesăbuitele lui înjurături.


    Povestită de dl. Pache Protopopescu.

    Publicată în: „Educatorul", Bucureşti, an. I, nr. 40, decembrie 1883




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA