Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Varza roşie

Cine era domnul acela care ieşi pe uşa din fund, nevastă, cînd am intrat aci? întrebă un bărbat pe femeia lui.

— Ce om? bărbate, vino-ţi în fire, îi răspunse femeia.

— Bre, nevastă, eu am văzut pe cineva ieşind d-aici pe uşa de din dos, cînd am intrat. Să-mi spui drept cine a fost, că, uite, se face lucrul dracului.

— Taci din gură, bărbate, să nu te auză cineva şi să crează că aşa este. Ce, umbli să ne faci casa de ruşine? Cine dracul te-a mai obrocit pînă într-atît încît să visezi deştept? N-a avut să iasă nimeni de-aici; căci unde vine cineva pe la noi cînd lipseşti tu de acasă?

Bărbatul, nemulţumit de răspunsurile femeii sale, iese pe din dos să vază nu va putea da oare de urma celui care a fost în casa lui?

Căutînd în dreapta şi în stînga, se pomeni, fără să ştie cum, in curtea unei precupeţe ce şedea alături şi cu care nevastă-sa trăia în bună vecinătate.

— Bună ziua, lele Dragomiro.

— Mulţumim dumneavoastră, jupîn Dimcio; dară ce sunteţi aşa supărat?

— Pentru ce îmi ziseşi mulţumim dumneavoastră, lele Dragomiro, deoarece sunt singur?

— Cum Dumnezeu? Aşa să fie oare? Ei! vezi, acum nu mă mai mir de cele ce-mi spunea şi bărbatu-meu, cînd am venit din piaţă. Eu am socotit că vrea să mă ia încolo, cînd mi-a spus că era singur. Şi să vezi dumneata, acum înţeleg eu şiretenia pricinei. Uite, jupîn Dimcio, am mîncat şi eu din varza cea roşie, din care ai cumpărat şi dumneata azi dimineaţă pentru salată; şi nu ştiu ce naiba a avut, că, uite, cum am înghiţit-o, am simţit că mi se împăiejenează ochii şi mi-a tulburat văzul. Îmi pare unul tot doi. Mă uit la dumneata şi mi se pare că mai stă unul la spatele dumitale.

— Ce spui, lele Dragomiro? apoi asta este un fel de obroceală.

— Cam aşa, jupîn Dimcio; pîrdalnica aia de varză trebuie să fie pricina.

— Ei vezi? eram să fac un păcat. Cînd am venit azi acasă, după prinz, mai devreme, ce e drept, decît altă dată, şi mie mi s-a părut a fi încă cineva pe lîngă nevastă-mea şi că a ieşit pe uşa de din dos.

— Vai de mine! Bine că te aduse Dumnezeu pe-aici, să afli de la mine istoria verzei. Şi să ştii că de se va întîmpla ceva în casa dumitale, ce-mi va da vro bănuială că jupîneasa şovăieşte, ori îţi calcă credinţa, eu voi fi cea dîntîi care ţi-oi spune; căci mult bine văz eu din o aşa casă. Dumneata eşti bun; jupîneasa dumitale milostivă; şi ar fi păcat de Dumnezeu să vi se spargă casa din pricina mea, dacă nu ţi-oi spune ce voi vedea.

Jupîn Dimcio se linişti şi se întoarse acasă cu cugetul împăcat.

Dorobanţul, Bucureşti, an I, nr. 105, 2 martie 1878.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA