Sănătate / Reproducerea umană |
Pubertatea
Pubertatea este perioada din viata unei persoane in care aceasta devine matura sexual. Este o transformare fizica ce se regaseste de obicei la fete la varsta de 10 - 14 ani si la baieti la 12 - 16 ani. Unele fete afro-americane isi incep pubertatea mai devreme decat fetele cu pielea alba, avand domeniul de varsta al pubertatii intre 9 si 14 ani.
Pubertatea incepe atunci cand o parte a creierului numita hipotalamus incepe sa elibereze un hormon numit hormon de stimulare a gonadotropinelor (GnRH). GnRH semnaleaza atunci glandei pituitare ca este timpul sa elibereze doi alti hormoni – hormonul luteinizant (LH) si hormonul stimulant al foliculului (FSH) – pentru a incepe dezvoltarea sexuala.
Un studiu a identificat o gena ce pare a avea un rol crucial in inceperea pubertatii. Fara o copie functionala a acestei gene, cunoscuta ca GPR54, oamenii par a fi incapabili sa inceapa pubertatea in mod normal.
Care sunt semnele pubertatii?
Pubertatea afecteaza baietii si fetele in mod diferit.
La persoanele feminine:
— Primul semn al pubertatii este de obicei dezvoltarea sanilor.
— Alte semne sunt cresterea parului in zona pubiana si la subrat, si acneea.
— Menstruatia (sau venirea ciclului) de obicei are loc ultima.
La persoanele masculine:
— Pubertatea de obicei incepe atunci cand testiculele si penisul isi maresc volumul.
— Apoi creste parul in zona pubiana si la subrat.
— Muschii cresc, vocea se ingroasa, si acneea si parul de pe fata se dezvolta pe masura ce pubertatea continua.
Atat baietii cat si fetele de obicei au o crestere brusca in inaltime care, impreuna cu semnele listate mai sus, dureaza aproximativ 2-3 ani. Astfel, ajung mai aproape de inaltimea din stadiul lor de adult, pe care o vor atinge dupa pubertate.
Trecerea prin pubertate este pentru toti la fel?
Pubertatea poate avea diferite tipare, astfel incat nu toti trec prin pubertate in acelasi mod. De exemplu:
• Unii copii isi pot incepe pubertatea mai devreme fata de perioada normala, o situatie numita pubertate precoce. Daca semnele pubertatii au loc devreme (inainte de 7 sau 8 ani la fete si inainte de 9 ani la baieti), parintii si cadrele medicale trebuie sa vada daca pentru sanatatea copilului este necesar vreun tratament.
• Alti copii pot avea o pubertate intarziata, ceea ce inseamna ca procesul incepe mai tarziu decat este normal. Uneori exista un motiv pentru inceperea tarzie a pubertatii; de exemplu multe fete tinere care sunt gimnaste isi incep pubertatea mai tarziu decat cele care nu sunt gimnaste. Dar, in multe cazuri, nu exista motiv cunoscut pentru intarziere.
Daca dezvoltarea are loc mai tarziu decat este normal, parintii trebuie sa discute cu cadrele medicale, care se vor asigura ca nu exista vreo boala care sa cauzeze intarzierea. Dar majoritatea copiilor cu pubertate intarziata nu necesita tratament si isi incep pubertatea in propriul timp fiziologic.
Sursa: NICHD, SUA