Nutriţie / Reţete de mâncăruri |
Tartă de mere
Unul dintre deserturile care se găsesc în orice restaurant parizian.
Ingrediente
3 mere
80-85 grame unt
5 linguriţe zahăr
150 grame făină
sare
Mod de preparare
1. Se curăţă, se scoate miezul şi se taie în felii merele.
2. Se prăjesc uşor feliile de măr în puţin unt, adăugând treptat zahărul, până se înmoaie puţin mărul.
3. Pentru aluat se freacă 75 grame de unt cu 150 grame de făină, cu un vârf de cuţit de sare şi 3 linguriţe de zahăr. Se pune apă, cam trei linguri, pentru a uni ingredientele. Se întinde aluatul pe o suprafaţă plană, apoi se pune într-o tavă pentru tartă, cam de 20 cm.
4. Se scurg feliile de măr şi se întind pe aluat.
5. Se pun la copt într-un cuptor la 200°C, timp de aproximativ o jumătate de oră.
6. Se toarnă lichidul obţinut la prăjirea merelor peste tartă şi se mai lasă 5 minute în cuptor.
7. Se poate adăuga deasupra frişcă, sau se poate presăra praf de scorţişoară sau puţină nucşoară.