Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Spaţiu

    Roverul Yutu a intrat în hibernare


    Roverul chinez Yutu a intrat în cea de-a treia hibernare planificată, dar problemele pe care le are cu controlul părţii mecanice şi care ar putea paraliza vehiculul sunt încă nerezolvate.


    Potrivit Administraţiei Chineze de Stat pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Industrie pentru Apărare Naţională (SASTIND), Yutu a efectuat numai observaţiile de punct fix în timpul celei de a treia zi lunare, echivalentul a aproximativ două săptămâni de pe Pământ.

    Radarul roverului, camera panoramică şi echipamentele de imagistică în infraroşu funcţionează în mod normal, dar problemele de control care au apărut în ianuarie persistă.

    Roverul Yutu a mers la culcare sâmbătă (22 februarie 2014) după-amiază, înainte de noaptea lunară care durează aproximativ 14 zile, timp în care temperatura scade sub minus 180 grade Celsius. În timpul nopţii lunare nu există nici lumina Soarelui pentru a alimenta panourile solare ale roverului. În această perioadă, comunicarea cu Pământul va fi întreruptă.

    Sonda Chang'e - 3 care a adus roverul pe Lună pe 15 decembrie 2013, a intrat în stare de hibernare duminică dimineaţa, după efectuarea de observaţii de corpuri cereşti şi plasmasphere asupra Pământului, folosind telescopul optic şi camera de ultraviolete.

    GH. MĂNOIU | 25 FEBRUARIE 2014




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Pluto ar putea găzdui un ocean de apă noroioasă sub cea mai proeminentă formaţiune de suprafaţă a sa, cunoscută sub numele de "inima".
    Cercetătorii de la NASA au determinat că ciudata piatră ce seamănă cu o gogoaşă cu jeleu, numită Pinnacle Island şi care a produs o adevarată furtună în media acum ceva timp, este o bucată dintr-o stâncă mai mare care a fost ruptă şi mutată din loc atunci când roata roverului a trecut peste ea.
    Luna ar fi putut lua naştere prin coliziunea mai multor sateliţi mici, mai degrabă decât printr-un mare impact care a lovit Pământul.
    Astronomii au descoperit în apropierea planetei Neptun un obiect care se roteşte în jurul Soarelui pe o orbită perpendiculară pe planul celorlalte orbite planetare şi în direcţia opusă restului planetelor.
    Un asteroid despre care se crede că ar conţine 90 milioane tone de platină în nucleul său, precum şi alte materiale rare şi preţioase, va trece duminică în apropierea planetei noastre.
    O serie de noi masuratori ale compozitiei atmosferei planetei Marte, facute de roverul martian Curiosity, aduc dovezi cu privire la pierderea masiva a atmosferei originale.