Editura Global Info / Literatură |
Simion Florea Marian
Dealul Leahului
Zice că în timpurile vechi aveau românii foarte mult de suferit nu numai din partea păgînilor, ci şi din partea creştinilor vecini, şi mai ales din partea ungurilor şi a leşilor, carii nu odată voiră să pue mîna pe Moldova şi să se facă apoi ei domni şi stăpîni peste dînsa.
De-aceea românii de multe ori nu sciau ce să mai înceapă şi să facă de reul acestor popoare neastîmpărate şi făloase, cari, intrînd ni tam ni sam in Moldova, de care se ţinea pe-acele timpuri şi Bucovina, nu numai că o prădau şi o pustiau din toate părţile, ci adeseori luau şi pre locuitorii sei, carii nu voiau de bună voe să se supue şi să li se închine şi-i duceau cu sine în prinsoare.
Dar... nu totdeauna sunt Pascile!... de multe ori le trăgeau şi românii cite-o sfîntă de bătae, despre care se ducea vestea, cum se zice, peste noue ţări şi noue mări si pre care neam din neamul lor n-o mai puteau apoi uita.
Aşa într-un an, intrînd iarăşi leşii în Moldova, acuma din care pricină şi spre ce scop vor fi intrat numai ei şi Dumnezeu erau în stare să ştie, destul atîta că intrînd în Moldova şi îndreptîndu-se spre Suceava, o prădau şi o pustiau pretutindene pe unde treceau, de li se rupea inima şi-i împlea cea mai mare jele pre bieţii români, cînd îi vedeau ce fac. Şi aşa, tot prădînd şi pustiind ajunseră ei pînă aproape de Rădăuţ.
Auzind Ştefan Vodă, domnitorul de pe atunci al Moldovei, că leşii iarăşi au intrat în ţară şi că vin drept spre Suceava, s-a pornit degrabă cu oastea împotriva lor. Şi cînd ajunseră leşii în apropierea Rădăuţului şi anume în partea despre răsărit a satului Horodnieul de Jos, iată că şi Ştefan Vodă le iesă înainte, şi unde nu începe a mi-i lua la răfuială, colea, după cum ştia el să-l iee pre fiecare duşman, ce se încumeta a intra cu gînd rău în ţara sa.
Leşii, cărora, de cum au intrat în ţară, nime nu îndrăznise pînă în momentul acela să li se împotrivească, să dee piept cu dînşii şi să caute a-i respinge îndărăpt, şi care se bucurau acuma că, nemaiavînd mult pînă la Suceava, vor merge şi vor lua-o şi pre aceasta, văzîndu-se pe neaşteptate înconjuraţi şi bătuţi de Ştefan Vodă, şi ştiind prea bine cine-i şi ce poate omul acesta, deteră dos la faţă şi începură a fugi îndărăpt. Însă ei nu fugiră pe unde au venit, ci apucară pe Colnicul, care se află în partea despre apus al satului Horodnicul de Jos, şi care pe acea vreme era acoperit cu pădure deasă, trecură părăul Munteanca, ieşiră în Brădet şi de aice se îndreptară apoi spre Voitinel.
Ştefan Vodă, văzînd că leşii nu vor să stee la luptă dreaptă cu dînsul, ci se retrag şi intră în pădure, nu-i lăsă în pace să facă ce le place, ci trimise degrabă o parte din oastea lui ca să le iasă înainte, iar el cu ceealaltă parte de oaste se luă în urma lor şi pre care leah cum îl ajungea şi unde îl ajungea, acolo îl şi mîntuia de zile.
Iar cînd ajunseră leşii pe un deal din apropiere de satul Voitinel, unde se opriră ca să poposească şi să se mai odihnească puţin, Ştefan Vodă puse harmăţi pe Dealul Slatinei şi pe Dealul Horodnicului şi dîndu-le apoi foc a început a-i bate din două părţi deodată.
Leşii, la rîndul lor, văzîndu-se din nou încunjuraţi, căutară din răsputeri să se apere şi să scape cu viaţă. Însă zădarnică le-a fost toată încercarea şi apărarea, căci Ştefan Vodă nu era un om, care, dacă l-ai zîdărît odată şi i-ai încăput pe mînă, să-ţi dee cu una cu două drumul, ci cum a pus mîna pe tine te şi trimite pre ceealaltă lume, ca să nu-l mai zîdărăşti şi superi şi de altă dată.
Aşa a făcut el şi cu leşii aceştia… Cum i-a încunjurat şi i-a prins în căpcană, aşa de avan şi de cumplit i-a bătut, că numai foarte puţini au putut scăpa cu viaţă din mîinile lui şi-a se întoarce în ţara lor de unde au venit. Toţi ceealalţi căzură în luptă.
Şi deoarece mai tot dealul, unde s-a întîmplat lupta aceasta, era acoperit cu trupuri de leşi, care îşi aflară moartea pe dînsul, de-aceea dealul acesta a început de atunci încoace a se numi Dealul Leahului, şi tot aşa se numeşte el şi astăzi.
Iară după ce a învins Ştefan Vodă pre leşi, după ce pre cei mai mulţi dintre dînşii i-a trimis pre ceealaltă lume, şi nu mai avea acuma teamă că l-or mai supăra vreodată, a poruncit ca să se adune toţi morţii, să se facă mai multe grămezi dintr-înşii, să se acopere cu ţărînă şi aşa să se înmormînteze.
Şi cum a poruncit el aşa s-a şi întîmplat… S-au făcut cinci movile în partea despre răsărit a satului Horodnicul de Jos, şi anume pe locul unde le-a ieşit Ştefan Vodă leşilor înainte şi-a prins întîia oară a-i bate, iară cinsprezece de-a lungul Colnicului.
În movilele acestea, care se numesc de cătră românii din împrejurime şi mai ales de cătră cei din Horodnicul de Jos Uricele lui Ştefan, zac leşii, care cutezară a intra pe timpul lui Ştefan Vodă în Moldova, a o prăda şi a o pustii, fără să fi avut vre pricină.
Iară Ştefan Vodă, după ce a poruncit ca să se înmormânteze cei morţi, s-a întors cu oastea sa îndărăpt la Suceava.
Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895