Editura Global Info / Literatură

Simion Florea Marian

Fiul lui Sas-Vodă

În partea despre răsărit a oraşului Siretiu se află un deal, numit Ruina, din pricină că înainte cu vr-o câteva sute de ani se afla pe culmea lui o cetate măreaţă, din care, în timpul de faţă, nu se văd numai nişte rămăşiţe.

În cetatea aceasta zice că a locuit fiul lui Sas-Vodă, care a domnit preste poporul român.

Iară fiul lui Sas-Vodă zice că era un domnitor foarte evlavios şi iubitor de pace. Dar cu toate că avea însuşiri atît de alese şi bune, avea el şi mari duşmani.

Trei fraţi adică, care se trăgeau dintr-o seminţie venetică, s-au fost sfătuit ca să-l ucidă, să se împărţească cu avuţiile lui, şi-apoi să domnească ei preste Moldova.

Însă cărpănoşii şi răutăcioşii fraţi cu puterea nu putură nicidecum ajunge scopul dorit, căci tînărul domnitor, prinzând de veste despre ceea ce au ei de gînd să facă cu dînsul, era foarte luător de samă. Ori încotro se-ntorcea şi mergea era totdeauna încunjurat de prietenii săi, precum şi de alţi oameni de încredere, care îl păzeau şi fereau astfel ca nime nu putea să se atingă de dînsul şi să-i facă vre un rău trupesc.

Văzînd de la un timp neîmpăcaţii săi duşmani că cu puterea nu se poate să iasă la capăt, căutară să-şi împlinească dorinţa prin viclenie. Începură adică a săpa în taină un şanţ pe sub pămînt pînă la cetate, anume ca prin ajutorul şanţului acela să-şi ajungă mai lesne şi mai degrabă ţinta dorită. Şi după mai multe luni de muncă, ajunseră cu săpatul tocmai unde doreau, adică pînă dedesuptul odăii în care dormea de obicei domnitorul.

Sfîrşind şanţul de săpat, aşteptau acuma un prilej bun ca să poată străbate în odaie, să pună mîna pe domnitor şi să-i curme viaţa. Iar prilejul cel mai bun, după părerea lor, era noaptea ajunului de Crăciun, cînd îmbla colindătorii cu colinda, cugetînd că-n această noapte nime nu le va mai purta grija. Se puseră deci în cale ca în această noapte să între pe neaşteptate în odaia de dormit a domnitorului şi-acolo să-l ucidă.

Dar zădarnic le-a fost toată munca şi osteneala, căci bine-a zis cine-a zis, că: nu e cum vrea omul, ci cum vrea Domnul!… Domnitorul, înştiinţat fiind la vreme, scăpă şi de astă dată cu viaţă.

Însă din noaptea aceasta domnitorul n-avu mai mult liniştea şi odihna de mai nainte. De aceea părăsi el cetatea în care locuise pînă atunci, şi se strămută dimpreună cu toţi curtenii în vale, unde se află astăzi vatra oraşului Siretiu. În valea aceasta apoi, care pe timpul acela era acoperită cu tot feliul de copaci groşi şi umbroşi şi foarte mlăştinoasă, simţindu-se cu mult mai sigur şi mai bine scutit, de cît în cetatea cea măreaţă de pe vîrful dealului, îşi făcu el altă cetate nouă.

Scurt timp după strămutarea domnitorului se strămutară şi cealalţi locuitori de pe deal în vale şi aşa se întemeie oraşul de astăzi.

Mai pe urmă, străbătând oamenii din zi în zi tot mai afund în pădurea, care se întindea în partea despre apus, deteră de o biserică de lemn dărîmată şi mai toată putredă, în prejurul care a se afla şi un ţinterim.

În locul acelei biserici vechi zidi evlaviosul Dmnitoriu, drept mulţumită pentru scăparea sa din mânile duşmanilor, alt locaş dumnezeesc din peatră, şi cu mult mai mare şi mai frumos, de cum a fost biserica aflată. Eară după ce-l sas de zidit îl sfinţi şi închină Sfantului Ioan.

Această biserică, care e una dintre cele mai vechi din Bucvina şi care se află în mijlocul oraşului, se poate şastăzi vedea. Însă ce-a mai făcut după aceea domnitrul, ce-a zidit-o, şi ce s-a întâmplat mai pe urmă cu dînsul, nimene nu scie.

Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895

TE-AR MAI PUTEA INTERESA