Editura Global Info / Literatură

Simion Florea Marian

Găina şi Cucoşul

Pe ţărmul drept al rîului Moldova, şi anume în nemijlocita apropiere de obîrşia acesteia, se află doi munţii învecinaţi, dintre care unul se numeşte Găina iar celălalt Cucoşul.

Găina se întinde pînă la Lucina, cea mai mare şi mai frumoasă şestină din munţii Bucovinei. În partea despre răsărit, adică despre cotunul Moldova sau Suliţa, e mai înaltă şi împănată cu mai multe stînci ascuţite, numite Ouăle Găinei, care din depărtare ţi se par că sunt nişte ruine uriaşe ale unei cetăţi străvechi. În partea despre apus, adică despre Lucina, e mai rotundă şi ceva mai tupilată. În această parte se află mai puţine stînci pe dînsa, însă pentru aceea mai multe poiene, dintre care unele se cosesc iar altele se pasc. Aripele sale, şi mai ales cele ce se întind de-a lungul părăului Lucina de Jos, numită de huţani Lucava de Jos, care o despărţeşte de muntele Ştirbul sunt acoperite cu pădure deasă de molizi amestecaţi, ici colea, cîte c-un pin.

Cucoşul, care se află în partea despre amiaz de la Găina, e în privinţa întinderii sale ceva mai mic, iar în privinţa înfăţoşării mai oblu, mai subţietic şi mai înalt de cît Găina. El se mărgineşte, în partea despre amiaz, de părăul Tătarca, care izvorăşte de sub muntele Opcioara şi se revarsă în Moldova, eară în partea despre apus de părăuaşul Cucoşel, care se revarsă în Tătarca, şi de muntele Dîrmocsa.

Printre stîncile de pe culmea acestor doi munţi zice că locuia înainte de vr-o cîteva sute de ani un Săhastru, care fugise din mijlocul oamenilor anume ca să se poată mai liniştit ruga lui Dumnezeu şi-a împlini cu mult mai uşor poruncile celui de sus. Şi fiindcă Săhastrul acela iubea foarte tare galiţele, de aceea se ocupa el, în singurătatea sa, foarte mult cu înmulţirea şi creşterea acestora, bunăoară, cum se ocupă în ziua de astăzi muntenii cu înmulţirea hergheliilor de cai, turmelor de oi şi a cirezilor de vite.

Însă pe timpul acela ţările, în care locuiau creştinii, erau foarte bîntuite, prădate şi pustiite de păgîni, care năvăleau asupra lor ca nişte fiare sălbatice. În fiecare minută puteau să vie păgînii şi să aducă pînă chiar şi pe cel mai avut şi mai cuprins om la sapă de lemn.

Şi precum păţeau toţi ceialalţi creştini, aşa era să păţească într-o zi şi Săhastrul nostru. Năvăliră adică tătarii în Bucovina şi intrând în munţii acesteia, ajunseră într-o bună dimineaţă, o ceată de dînşii, tocmai în apropierea stîncilor unde locuia Săhastrul.

Săhastru, care locuia într-o peşteră încunjurată din toate părţile de stînci, îşi făcuse cu puţin mai nainte de sosirea tătarilor, foc într-o poieniţă, ce se întindea înaintea locuinţei sale, anume ca să-şi fiarbă ceva de mîncare pentru ziua aceea.

Tătarii, cum zăriră focul, se duseră ţintă într-acolo ca să vadă cine-i şi ce face? Iară după ce ajunseră la starea locului şi văzură că e un Săhastru bătrîn îi deteră pace şi se porni mai departe încotro erau îndreptaţi.

Eată însă că după ce se scoborîră de pe munte şi ajunseră în vale, aud deodată un cocoş cîntînd. Auzind ei cîntecul cocoşului stătură locului să vadă din care parte vine cîntecul acela. Şi-ncredinţîndu-se că vine tocmai de lîngă peştera Săhastrului, ce le plesneşte prin minte?… să se întoarcă înapoi şi să iee toate găinele, cîte le vor afla… Deci, întorcîndu-se îndărăpt spre Săhastru, începură a se acăţăra şi-a sui pe stînci la deal ca şi nişte capre sălbatece.

Săhastrul, văzînd că tătarii se-ntorc înapoi, şi gîcind care e scopul repedei lor întoarceri, prinse degrabă toate găinele, cîte le avea, le vîră într-un sac, aruncă sacul în spate, şi să te cam mai duci pe altă parte la vale!… Şi cînd ajunseră tătarii lîngă peşteră şi se bucurau că vor putea pune mîna pe găini şi vor face o friptură bună dintr-însele… pune mîna dacă ai pe ce!… Săhastrul era de mult cu găinele sale în vale!…

Ce fac însă tătarii!… prin a scoborî iarăşi la vale în urma Săhastrului!… Însă Săhastrul, prefăcut, văzîndu-i că se iau după dînsul, se sui pe de altă parte îndărăpt de unde s-a scoborît!… Şi aşa, cînd tătarii erau sus pe stînci, săhastrul era în vale… iar cînd ajungeau tătarii în vale, săhastrul era pe stînci!…
Astfeliu ţinu jocul acesta de demineaţă pîn în sară!

După ce a însărat acuma cum se cade, Săhastru, ne mai puţind alerga cu găinele în spate cînd la deal, cînd la vale, se hotărî să le vie tătarilor de hac ca să se sature odată pentru totdeauna de-a mai îmbla după muncă străină. Deci, cunoscînd toate plaiurile şi poticele, toate fundoaele şi prăpăstiile de prin împrejurime, se scoborî într-o prăpastie adîncă din apropiere, adună degrabă mai multe vreascuri şi crengi uscate, făcu foc mare dintr-însele, şi după aceea se retrase şi se ascunse pintre nişte crăpături de stînci, unde să-l fi căutat ziua mare cu lumina aprinsă şi tot nu l-ai fi aflat.

Tătarii zărind focul, de la a cărui lumină se vedea pînă cine ştie unde, bucuria lor!… se porniră tot într-o fugă într-acolo, cugetînd că vor pune mîna pe Săhastru, şi-apoi… nu numai că i-or lua găinele, ci i-or trage pe deasupra încă şi-o sfîntă de bătaie, care s-o ţie minte cît va fi şi-a trăi, dacă a fi să mai trăiască.

Însă amar se mai înşelară, căci necunoscînd locurile, unde se aflau, cum se apropiară de prăpastia, în care ardea focul, căzură cu toţii claie peste grămadă într-însa şi-şi frînseră capurile.

Sculîndu-se a doua zi disdedimineaţă Săhastrul şi mergînd la prăpastie că să vadă ce s-a întîmplat, dete peste trupurile tătarilor, dintre care unele erau aşa de stîlcite şi de schimonosite, că-ţi era mai mare groaza să te uiţi la dînsele, iară altele erau arse pe jumătate de para focului.

Văzînd aceasta Săhastrul mulţămi lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat pre dînsul cît şi găinile sale din mînele tătarilor. Apoi, întorcîndu-se iarăşi la locul său de pe vîrful munţilor, numi pre unul dintre aceşti munţi Găina, iară pre celălalt Cucoşul, întru cinstirea galiţelor sale. Şi de atunci tot aşa s-au numit şi se numesc aceşti doi munţi şi-n ziua de astăzi nu numai de români, ci chiar şi de străini!

Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895

TE-AR MAI PUTEA INTERESA