Editura Global Info / Literatură

Simion Florea Marian

Movila lui Răsvan

Multe neînţelegeri şi certe au mai fost între unii domnitori români şi mult sînge nevinovat a trebuit să se verse din pricina lor. Şi dacă ne-nţelegerile şi certele acelea ar fi adus vr-un bine sau vr-un folos ţării preste care au domnit ei, atunci nu ne-ar fi ciudă. Dar ele numai bine şi fericire n-au adus, ci tot numai daune şi neajunsuri, tînguiri şi supărări, de care ţi se sfîşie inima cînd îţi aduci aminte.

O astfel de neînţelegere şi ceartă a fost şi-ntre Răsvan şi Ieremie Movilă, domnitorii de odinioară ai Moldovei.

Scirea, care a străbătut din gură în gură şi din an în an pînă ce a ajuns la noi, ne spune că atît ungurii cît şi leşii, cercară de repeţite ori să puie mâna pe Moldova. Dar fiindcă nu e aşa de lesne a supune o ţară, după cum şi-ar închipui cineva, de aceea, ca să-şi poată mai degrabă şi mai lesne ajunge scopul, atît unii cît şi alţii, cum murea sau se mazilea vr-un domnitor român, îndată se puneau luntre şi punte ca să vie în locul lui la cîrmă unul dintre acei fii de domn sau boieri uşuratici şi neprevăzători, despre care cugetau ei că li se va supune la toate şi-ntru toate.

Aşa s-a întâmplat şi pe timpul alegerii domnitorilor despre care ni-i vorba. Ungurii adică, cum prinseră de veste că Moldova a rămas iarăşi fără de domnitor, făcură ce făcură şi puseră în locul lui pre unul dintre cei mai mari şi mai înverşunaţi protivnici ai fostului domnitor, adică pre boierul Ştefan Răsvan.

Irimie Movilă, care era fiu de domn şi care de mult ducea dorul domniei moldovinesci, cum auzi ca Răsvan a fost numit domnitor peste Moldova, nu-i veni defeliu la socoteală. De aceea a şi început a-i purta sâmbetele. Dar fiindcă el, pe timpul acela, nu se afla în ţara sa, ci în ţara leşească, unde fugise încă pe cînd trăia domnitorul de mai nainte, şi fiindcă nu-şi putea aşa degrabă împlini scopul, după cum îi era dorinţa, de-aceea aşteptă pînă ce va sosi un prilej mai potrivit şi mai priincios pentru dînsul.

Dar el nu trebui să aştepte mult timp, căci prilejul dorit a sosit mai degrabă de cum a cugetat.

Turcii, duşmani neîmpăcaţi ai creştinilor, se sculară iarăşi cu putere asupra românilor. Ei se porniră mai întîi asupra ţării muntenesci, de unde aveau de gînd să treacă apoi şi-n Moldova.

Răsvan, cum auzi de una ca aceasta, nu aşteptă pînă ce turcii vor ajunge în Suceava, ci adunînd în grabă oaste de ţară sări domnului muntenesc întru ajutor ca, împreună cu acesta, să respingă pre sălbatecii şi nesăţioşii păgîni la timp, pînă ce nu apucă a intra în ţară.

Irimie Movilă, cum simţi că Răsvan s-a pornit împotriva turcilor, bucuria lui nu era proastă; nu pentru că Răsvan va învinge pre turci şi va mîntui ţara de dînşii… ferit-a Dumnezeu!… nu pentru aceasta, căci lui nu-i era ţara în cap, ci pentru aceea, că fiind Răsvan încurcat în război cu turcii, mai degrabă şi mai lesne îi va putea cuprinde tronul. Deci fără întîrziere ceru el ajutor de la Ieşi ca să se poată mai iute porni spre Moldova.

Leşii, carii, după cum am spus, voiau asemenea să puie mîna pe Moldova, şi care pe timpul acela trăiau în duşmănie cu ungurii, prietenii lui Răsvan, nu se puse defel de pricină, ci îndată îi dete ajutorul cerut, ştiind prea bine că ceea ce fac ei nu fac spre binele şi folosul lui Irimie, nici spre fericirea Moldovei, ci numai spre binele şi folosul lor.

Dar Irimie nu-i păsa nemică de aceasta. El voia cu ori şi ce preţ să fie domn, cît despre altele prea puţin îl durea capul. De aceea cum căpătă ajutorul cerut, deuna se şi porni spre Moldova şi nu mult după ce intră în ţară se făcu, cu ajutorul leşilor veniţi cu dînsul, precum şi cu ajutorul unor boieri moldovineşti doritori de domnii noi, domnitor şi stăpînitor în locul lui Răsvan.

Răsvan Vodă, la rîndul său, cum prinse de veste că Irimie a intrat cu oaste străină în ţară şi i-a răpit tronul, se făcu foc şi pară de mînie, şi cum sfîrşi războiul cu turcii nu întîrzie nici măcar un minut de-a se întoarce cu oastea sa, precum şi cu o mulţime de oaste ungurească asupra Sucevei ca să alunge pre Irimie.

Irimie însă, înţelegînd de venirea lui Răsvan cu ungurii şi ştiind prea bine ce-l aşteaptă dacă nu-şi va pune din vreme pielea la adăpost… nu stete cu mîinile în şolduri, ci strînse şi el oaste de ţară cît a putut şi precum a putut şi s-a gătit să stee cu război împotriva lui Răsvan.

Era într-o duminică, cînd s-a apropiat Răsvan cu ungurii săi de tîrgul Sucevii. Irimie Vodă, ieşit fiind din satul Areni, adică în partea despre miazăzi-apus a oraşului Suceava, a tocmit oştile sale asupra oraşului şi anume: oastea de ţară a tocmit-o lîngă satul Areni, iară cea leşească, ce-a avut-o la sine, a tocmit-o ceva mai la cîmp spre satul Şcheia, pe sub malul ce se află alăturea pe lîngă Drumul Băii, adică pe sub malul dealului pe a cărui culme se află astăzi Zamca.

Irimie singur, pe cînd se făcea toate tocmirile acestea, nu se afla la oaste, ci el era la biserică din Areni la sfînta liturghie.

Cînd sosi treaba la adică, un cercetaş se duse degrabă şi-i dete de ştire că oştile lui Răsvan se văd cum vin şi se apropie de oştile ţării.

Însă Irimie Vodă, deşi ştia că în astfel de împrejurări nu e bine a pierde mult timp în zădar, totuşi n-a voit să iasă din biserică pînă ce nu s-a sfîrşit sfînta liturghie.

Se ajungeau acuma hîrîţii lui Răsvan cu oştile ţării şi Irimie Vodă tot nu ieşea încă din biserică, iar cînd a ieşit oştile ce se întîmpinară din ambele părţi, şi după o luptă înverşunată între oşti, au lovit leşii în oastea ungurească din aripa despre Şcheia îndată îmbărbăţîndu-se şi fruntea oştii de ţară, unde era Irimie Vodă, au înfrînt pre unguri.

Răsvan Vodă, care se afla în fruntea ungurilor şi de sub care căzuse în răstimpul acesta doi cai loviţi de arma protivnicilor săi, văzînd că nu le e lucru de şagă, încălică pe un al treilea cal, şi se sili ca să oprească oastea ungurească, şi-a oprit-o, şi îmbărbătînd-o a tocmit războiul iară la loc. Dar degiaba i-a fost toată încordarea şi îmbărbătarea, căci îmbărbătîndu-se şi oastea lui Irimie Vodă, care se afla într-un loc mai bun şi în a cărui frunte se aflau leşii, în curînd purcese oastea lui Răsvan în răsipă şi prinse la fugă.

Răsvan Vodă, părăsit acum de ai săi, părăsit de unguri, în care îşi pusese toată încrederea şi nădejdea, părăsit de toţi cîţi se aflau pe lîngă dînsul, şi văzînd că nu-i mai rămîne nemică alta de făcut, cugetă în sine: fuga-i ruşinoasă, dară-i sănătoasă, şi cum cugetă, aşa şi făcu. Dete şi el dos la faţă şi prinse a fugi, cugetînd că cu fuga va scăpa. Dar în zădar, că oştenii lui Irimie urmărindu-l şi fiind, precum se vede, mai sprinteni la picior decît dînsul, îl ajunse, îl prinse şi luîndu-l pe sus îl duse şi-l dete pe mîna lui Irimie Vodă.

Ce face acum Irimie Vodă?... Porunceşte mai întîi ca să-l sluţească de nas şi de buze, apoi începe a-l mustra şi a-i zice:

— Nu ţi-a fost deajuns că ai lucrat din răsputeri la surparea înaintaşului meu!… Ai voit ca trupul meu să-ţi slujească de scară pe care să te poţi mai degrabă înălţa la scaunul domnesc?… Despre mine, dacă aceasta ţi-a fost dorinţa, fie! te-ai înălţat, dar nu pe trupul meu, ci pe una dintre acele ce-nsemnează numele meu, şi nu la mărire, cum ai aşteptat, ci la pieire, cum ai cîştigat!… Cine sapă groapa altuia singur cade într-însa!…

— Tu zici că eu aşi fi voit a mă urca pe trupul tău la mărire, uiţi însă ca tocmai tu eşti acela! — răspunse Răsvan cu sînge rece. — Sunt pe mîinele tale, Irimie, poţi să faci cu mine ce voieşti! Dar nu uita, că ceea ce ai făcut tu acuma cu mine şi ceea ce mai ai de gînd să faci, nu e nicidecum o faptă vitejească nici creştinească, ci o faptă de păgîn şi bărbară, şi vărsarea nevinovatului meu sînge amar o să se răzbune odată nu numai asupra ta, ci şi asupra întreg neamului tău!…

Însă Irimie nu băgă în samă cuvintele lui Răsvan, dimpotrivă fără cea mai mică mustrare de cuget i-a tăiat capul şi i l-a înfipt într-un par înalt pe care l-a împlîntat apoi în vîrful unei movile de lut de lîngă Drumul Băii împotriva cetăţii şi curţii domneşti anume ca să se poată vedea atît din cetate cît şi din curte.

După această faptă cruntă, Irimie Vodă s-a luat cu oştile pe urma ungurilor şi i-a fugărit pînă la munţi şi mare vărsare de sînge a făcut pintre dînşii. Apoi s-a întors îndărăpt şi s-a aşezat în scaunul domnesc din Suceava.

Astfel s-a sfîrşit războiul dintre Răsvan şi Irimie Movilă Vodă. Şi e cam mult timp de cînd s-a întîmplat acest război. De-atunci şi pînă acuma nici urmă n-a rămas din satul Areni, unde s-a întîmplat războiul acesta, ci numai numele i se pomeneşte. Unde vor fi fost odinioară biserici măreţe şi case frumoase, astăzi e ţarină pe care orăşenii din Suceava seamănă păpuşoi şi barabule, şi ţarina aceasta se numeşte Areni. Iar podul drumului împărătesc pe care se trece din Suceava în această ţarină se numeşte Podul Arenilor. Asemenea şi Drumul Băii, care trece pe lîngă Suceava şi care ducea pe timpul acela la satul Baia, dincolo de Folticeni, astăzi nu se mai cunoaşte nici o urmă.

Movila însă, unde a fost Răsvan Vodă sluţit şi ucis, şi care de atunci şi pînă în ziua de astăzi se numeşte Movila lui Răsvan, se vede încă şi acuma (an. 1888) pe vîrful dealului Tătăraş şi anume între, oraşul Suceava şi satul Ipoteşti.

Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895

TE-AR MAI PUTEA INTERESA