Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Simion Florea Marian

    Originea numelui Prelipcean

    Zice că pe la Paşti, cine mai ştie cîte sute de ani vor fi de atunci, s-au adunat mai mulţi feciori şi fete din satul Prelipcea, de peste Prut, la un loc şi au început, cum e datina din moşi-strămoşi, a ciocni ouă roşii. Şi unii cîştigau, alţii pierdeau, care după cum îi era norocul.

    Unul dintre feciorii de faţă însă, avea un ou deosebit, ciocnea şi spărgea orişcare alt ou cu dînsul… Aşa a spart el ouăle la mai mulţi inşi… Şi fiecare ou, cum îl spărgea, îl lua şi-l băga în sîn, şi nime nu-i spunea nemică.

    Între feciorii adunaţi se aflau şi şapte fraţi.

    Feciorul cu oul cel tare, ciocnind şi cu aceştia, le-a spart şi lor toate ouăle.

    Fraţii văzînd aceasta, s-au mîniat pe dînsul şi i-au spus să le arate oul, căci acela nu poate să fie ou de găină, ouăle celorlalţi, ci de pichiure, de lemn, de piatră sau de altceva… destul că nu e ou curat!…

    Însă feciorul n-a voit să-l arate.

    Atunci fraţii s-au mîniat şi mai tare şi s-au apucat la ceartă cu dînsul, şi din vorbă în vorbă a ajuns treaba pînă la bătaie.

    Feciorul, care locuia în apropiere, văzînd că nu e şagă, că cei şapte fraţi vreau numaidecît să-l bată, a strigat pe tatăl său să-i aducă degrabă spada, ca să aibă cu ce se apăra de protivnicii săi, căci pe timpul acela nu erau săbii ca acuma, ci numai spade.

    Tatăl său auzindu-l strigînd şi presupunînd că nu e bine, ci trebuie să se întîmple ceva cu dînsul, luă degrabă spada şi-ntr-un buc a şi fost cu dînsa unde era strînsura adunată.

    Însă nu apucă bine a ajunge la faţa locului şi a întreba ce este cînd unul dintre cei şapte fraţi, apucînd un par, sau ce va fi fost, îl păli drept în cap şi-l culcă mort la pămînt.

    Atunci feciorul, care era un tînăr înalt, spătos şi foarte zdravăn, văzînd că au omorît pre tatăl său, i se sui tot sîngele în vîrful capului de mînie, se repezi ca o săgeată la tatăl său, îi luă spada din mînă, şi-apoi întorcîndu-se şi avîntîndu-se în dreapta şi în stînga, cît ai bate în pălmi îi tăie pre toţi cei şapte fraţi în bucăţele.

    Văzînd ceialalţi feciori, care erau de faţă şi care pînă atuncia stătură ca înlemniţi locului, ceea ce s-a întîmplat, deteră năvală care dincotro asupra feciorului ucigaş, voind să-l facă mii de fărîme.

    Însă feciorul isteţ şi tare, cum era, făcu ce făcu şi spălă putina din mijlocul lor. Iară mai după aceea, văzînd că s-a răsculat întreg satul şi s-a făcut mare zurbavă din pricina lui, de frică ca să nu fie prins şi omorît şi el, a părăsit satul, în care s-a născut şi a crescut, şi îndreptîndu-se pre amiaz nu se opri pînă la Horodnicul de Jos din ţinutul Rădăuţului.

    Ajuns în Horodnicul de Jos, stătu el mai mulţi ani în acest sat, fără ca sătenii să-i dee de urmă sau să ştie ceva despre dînsul, căci el, cum ajunse aice, nu numai că-şi schimbă porecla, ci tăinui totodată şi numele satului, în care s-a născut şi de unde a venit.

    Mai pe urmă însă, şi anume după ce s-au mai mulcomit oamenii din satul său şi i s-a uitat încîtva fapta cea rea, dar ştiind prea bine că n-are la ce se mai întoarce îndărăpt de unde a venit, s-a însurat cu o fată din Horodnic. Şi nevestei sale i-a descoperit apoi că e de loc din Prelipcea de peste Prut, însă numele cel adevărat nici ei n-a voit să i-l spuie.

    Şi de atunci încoace au început horodnicenii a-l numi Prelipcean, în loc de venetic, după cum îl numeau şi mai nainte. Şi Prelipceni s-au numit apoi şi urmaşii săi şi tot aşa se numesc ei şi-n ziua de astăzi, şi sunt una dintre cele mai numeroase şi răspîndite familii româneşti din Horodnic.


    Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA