Editura Global Info / Literatură

Simion Florea Marian

Păgîniscea şi Păgînişoara

Pe hotarul Izvorului, o atenenţă a satului Şipot, se afla un munte, numit de români Păgîniscea iar de huţani Pohanişte.

Pe culmea muntelui acestuia e o poiană sau mai bine zis o şestină cam prăvalatică, însă foarte mare şi frumoasă, în mijlocul căreia se află cinci movile rotunde şi-nalte cam de vr-o trei metri.

În partea despre răsărit a muntelui acestuia se află un părău, care formează hotarul între satele Şipot şi Seletin. Acest părău, care curge spre răsărit şi se revarsă în Suceava, se numeşte de români Pâgînişoara iară de huţani Pohanişoara.

Nu departe de gura Păgînişoarei, şi anume pe ţărmul stâng al Sucevei, la vr-o cîţiva paşi de la drumul ce duce din Seletin spre Şipot, se află asemenea o movilă rotundă, însă cu mult mai largă şi mai înaltă de cît celea din poiana de pe muntele Păgîniscea.

Atît despre muntele Păgîniscea şi movilele de pe dînsa, cît şi despre părăul Păgînişoara şi movila de lîngă gura acesteia, există la românii şi huţanii, ce locuiesc în aceste părţi, următoarea tradiţie:

Înainte de vr-o cîteva sute de ani ţara, în care locuim noi astăzi, era foarte bîntuitâ din toate părţile de către o mulţime de lifte păgîne, care, ca nişte lupi rupţi în coş de foame, năvăleau asupra ei, şi pe unde treceau, era mînia lui Dumnezeu.

Deci, văzînd de la un timp locuitorii băştinaşi ai acestei ţări că nu e chip să o scoată la capăt cu aceste lifte rele şi nesăţioase, şi că dînd mai în fiecare an pe neaşteptate năvală asupra lor, nu numai că-i pradă şi multe alte daune şi neplăceri le fac, ci pre cei mai mulţi dintre dînşii, pierzîndu-i, îi schingiuiesc, îi omoară sau îi leagă şi îi duc în prinsoare, se hotărîră să părăsească şesul şi să se retragă în munţi, că-n crierii acestora vor scăpa de groaza şi urgia păgînilor.

Însă zădarnic le-a fost toată nădejdea, căci nesăţioşii şi cruzii păgîni nici aici nu-i lăsară în pace.

Aşa, venind într-un an tătarii, nu se mulţumiră numai cu atîta că prădară şi pustiiră ţara în lungiş şi curmeziş, ci, văzând că partea cea mai mare a locuitorilor a fugit, şi presupunînd că de bună samă se vor fi retras şi ascuns prin crierii munţilor, se hotărîră să pătrundă şi-n munţi, şi unde vor da peste dînşii, acolo să-i mântuiască de zile.

Şi cum se hotărîră aşa şi făcură. Apucară pe apa Sucevii în sus şi merseră pînă sub poalele munţilor, adică pînă la locurile, care se numesc astăzi Tabără şi Cete şi care se află între satul Straja şi între Brodina şi Valcău. Aice se opriră apoi locului ca să se mai odihnească, căci alergăturile şi jăfuirile din zilele premergătoare le sleise mai toate puterile.

După ce se odihniră, acum cît timp se va fi odihnit, şi după ce se întramară cumsecade, se porniră iarăşi la drum tot pe apa Sucevii în sus, şi trecînd pe locurile, cari se numesc astăzi Sadău, Paltin, Năsipitul şi Ulma, nu se opriră pînă din sus de satul Seletin, adică nu departe de gura strîmtoarei cum se merge spre satul Şipot.

Aice nu se ştie acum în care parte au făcut: apucat-au tot pe apa Sucevii în sus spre Şipot, sau au trecut dincolo de apă pe ţărmul drept al Sucevii şi au apucat de-a dreptul preste munţi spre Lucina?

Destul atâta că nu apucară bine ajunge în acest loc şi toţi românii, cîţi locuiau în munţii din aceste părţi, ştiau acum că vin tătarii asupra lor.

Deci cum au prins românii de veste că lifta păgînă a intrat iarăşi în ţară, şi că nici chiar în crierii munţilor nu pot locui şi trăi în ticnă şi pace din pricina lor, se adunară mic şi mare la un loc, se sfătuiră în grabă: ce e de-nceput şi de făcut, şi apoi se apucară şi curmară copacii din mai multe locuri, pe unde presupuneau ei că vor trece tătarii. După aceasta, îndosindu-se şi stînd de pîndă, îi aşteptară cu nerăbdare pînă ce le va cădea în mînă şi-i va lua la răfuială.

Însă nu apucară bine a se îndosi şi iată că tătarii se şi apropiară de dînşii, unii cîntînd şi hăulind ca şi cînd ar fi trecut printr-o ţară cu desăvîrşire pustie, iar alţii înjurînd şi crîşcînd din măsele de mînie că nu dau peste nici un suflet de om, căruia să-i curme viaţa şi să-l prade pînă la piele.

Dar tocmai cînd se-nciudară ei mai tare, cînd s-apropiară de Plaiul Moldovei şi se băteau acuma cu gîndul ca să apuce spre Lucina, să treabă în Ardeliu şi să se răzbune asupra românilor din această ţară, se trezesc deodată cu românii, care puţin mai nainte de aceasta s-au fost ascuns prin fundoaele munţilor, că sar ca nişte lei asupra lor şi încep a-i culca ca pe nişte snopi la pămînt.

Tătarii, văzîndu-se pe neaşteptate înconjuraţi de români, şi necunoscînd locul unde se aflau, aşa de tare se înspăimântară şi îngroziră că uitară de totul încotro s-au pornit şi ce aveau de gînd să facă, şi-o tuliră la fugă îndărăpt.

Însă în zadar le-a fost toată fuga, căci abia ajunseră pe muntele Păgîniscea şi fură din toate părţile încunjuraţi şi strînşi ca-n cleşte.

Văzând că sunt din toate părţile înconjuraţi şi că prin fugă nu e chip de scăpare şi mîntuire, stătură locului şi-o luptă înverşunată, pe moarte şi viaţă, se născu acum între dînşii şi români.

Ce folos însă că românii, care ieşeau ca din pămînt din toate părţile, de fel nu-i cruţau, ci-i măcilăriau de le mergeau peticele, şi-n vr-o cîteva oare mai tot muntele îl umplură cu leşuri tătăresci.

Văzînd tătarii, că-n luptă le merge mai rău, apucară din nou la fugă pe malul unui părău, la care au fost ajuns şi pe care credeau ei că vor ieşi pe locul unde au fost poposit înainte de ce începură a se urcară pe munţi, şi de-aicea să se întoarcă pe apa Sucevii înapoi de unde au venit.

Însă aice o păţiră şi mai rău, căci fiind partea cea mai mare a copacilor de pe ţărmurile părăului acestuia curmaţi pe jumătate, românii începură bărbăteşte a răsturna din toate părţile copacii peste dînşii şi-n chipul acesta a-i măcilări şi a-i omorî şi mai amarnic.

Şi aşa mai toţi tătarii, care au venit de astă dată asupra românilor au fost omorâţi.

Şi deoarece tătarii erau păgîni, de aceea şi numele, unde au fost ei întîia oară înconjuraţi şi bătuţi, s-a numit de atunci încoace Păgîniscea, iara părăul pe ţărmurile căruia au fost turtiţi de copaci s-a numit Păgînişoara, şi tot aşa se numeşte atît muntele cît şi părăul acesta şi-n ziua de astăzi.

Ce se atinge de movilele de pe muntele Păgîniscea, care sunt înşirate una lângă alta în două linii drepte, şi anume trei într-o linie şi două în alta, şi care după forma şi făptura lor se cunosc de departe că nu sunt fireşti, ci rădicate de mîmi omeneşti, cred că sunt mormintele, în care s-au îngropat trupurile tătarilor ce-au căzut în luptă.

Eara în movila dela gura Păgînişoarei, care, după cum am mai spus, e cu mult mai mare de cît cele amintite mai nainte, avînd o înălţime aproape de-o prăjină şi jumătate, iar împrejurimea temeliei sale fiind de vreo şaptezeci - optzeci de paşi, cred că e înmormântat mai marele şi conducătorul tătarilor.

În urmă trebuie să mai amintesc încă aceea, că atît pe şesul, ce se-ntinde din sus de movila de pe ţărmul stîng al Sucevii, cît şi-n poiana de pe muntele Păgîniştea s-au aflat înainte de vr-o cîţiva ani mai multe bucăţi de cămeşă de zele, apoi spade, vîrvuri de lănci şi alte frînturi de arme şi bani vechi de aramă, un semn că-n aceste două locuri au trebuit să fie oare cînd o bătălie crîncenă între români şi păgîni.

Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895

TE-AR MAI PUTEA INTERESA