Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea |
Somnul neregulat îngraşă
Conform rezultatelor unui studiu recent, cei care merg la culcare la ore neregulate sunt mai predispuşi la a câştiga în greutate.
Se ştia deja că, după ce petreci mai puţin de şase ore în pat pe timp de noapte, creierul este atras de alimente dulci.
Acestea, într-adevăr, furnizează mai multă energie. Dar noul studiu a subliniat un fenomen încă necunoscut.
Conform cercetărilor, un program de somn neregulat favorizează creşterea în greutate.
Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au observat obiceiurile a 132 de studenţi de la Universitatea Brown din Statele Unite, timp de nouă săptămâni.
Nici o schimbare majoră nu a fost raportată la cei care au avut un program regulat de somn, însă la ceilalţi programul neregulat de somn a perturbat metabolismul şi a favorizat creşterea în greutate.
Autorii studiului recomandă ca somnul să se desfăşoare la aproximativ aceleaşi ore în fiecare zi.
Ei recomandă de asemenea, ca trezirea să se facă astfel încât să rămână timp pentru a lua micul dejun, evitând astfel poftele în timpul zilei.