Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ştefan Octavian Iosif

    Cântec de leagăn

    O grădină îngeri meşteri
    Zugrăvit-au la fereastră,
    Şi e frig în casa noastră,
    Ca subt bolta unei peşteri
    Dormi, copile, dormi!

    Vântul în ogeag suspină,
    Mişcă-tr-una cleampa uşii;
    Amorţit-au greieruşii
    Subt căuşul de făină —
    Dormi, copile, dormi!

    Ce ridici mânuţa mică?...
    Fulgii albi de nea se scutur:
    Peste cap îţi zboară-un flutur,
    Ciripeşte-o rândunică...
    Dormi, copile, dormi!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA