Editura Global Info / Literatură

Ştefan Octavian Iosif

Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan-voievod,
Slăvit de norod,
S-a sculat în zori,
Pe la cântători,
Şi s-a mânecat,
Măre, şi-a plecat,

C-un pâlc de curteni,
Falnici moldoveni,
Şi s-a dus, s-a dus
Prin Ţara-de-Sus,
Şi-a ajuns voios
În Ţara-de-Jos.

Iar dacă-a ajuns,
I-a venit răspuns,
Că duşmanii Ţării,
Cât nisipul mării,
Năvălesc grămadă,
Pustiesc şi pradă...

Ştefan-voievod,
Slăvit de norod,
Nu s-a-nspăimântat
De câte-a aflat,
Ci din bucium sună,
Şi gloate-şi adună,

Iar în Cel-de-Sus
Nâdejdea şi-a pus,
Unde e nădejde
La ceas de primejde...

Domnul s-a-ndurat
Şi l-a bucurat,
Şi-a trimis o ceaţă
Către dimineaţă...

Ştefan, când văzu
Ceaţa ce căzu,
Repede-a-nţeles
Repede-a ales
Pe câţiva viteji,
S-aştepte prilej
În crâng nepătruns,
De ceaţă ascuns,
Dincolo de vad,
Mai sus de Bârlad;
Când o da el semn,
Să-şi facă îndemn,
Să strige, să urle,
Din tâmpini şi surle,
Tobele să bată
În goană turbată,
Ca să zăpăcească
Tabăra turcească,
Să creadă că-n coaste
Vine mare oaste. —

Iar domnul viteaz,
Cel de-a pururi treaz,
Pân-o prinde ştire
Turceasca oştire,
Grabnic s-o lovească
Şi s-o dovedească...

Şi aşa a fost
Gândul lui cu rost:
Tâmpinele-au prins
Sâ ţipe-nadins,
Tobele să bată
În goană turbată,

Buciume şi surle
Să strige, să urle,
Turcii călăreţi,
Alergând orbeţi,
Cum au auzit,
S-au şi repezit,
Dar de după pod,
Ştefan-voievod,
Pe neaşteptate
Le-a sărit în spate!

Turcii dau de crâng,
Şirele se frâng,
Repede se-ntoarnă,
Caii se răstoamă,

Şi mereu se-ndeasă
Prin negura deasă,
Prin smârcuri şi zloată
Se ucid în gloată,
Pe pod se repăd
Loviţi de prăpăd,
Se izbesc în dos
De malul râpos:

Podu-i frânt în două,
Săgeţile-i plouă,
Coase şi topoare
Cad fulgerătoare!
Şi, lovit de-o rază,
Ce i-e dat să vază
Paşa Soliman?
Vede pe Ştefan,
Cum venea, curat
Ca un leu turbat,

Cu coama în vânt,
Dus de Duhul Sfânt,
Cu oştenii săi —
Ceata lui de lei!

Spulberă şi taie,
Paloşu-i văpaie,
Unde trece El,
Groază-i şi măcel!

Nebuniţi de spaimă,
„Allah" turcii-ngaimă,
Şi se sting şi pier,
Cu ochii la cer;
Alţii fug să scape,
Fug peste hârtoape,
Fug, se duc orbeţi,
Vânaţi de săgeţi!

Ştefan cu ai săi
Zboară după ei,
Şi mi-i căsăpeşte
Şi mi-i risipeşte
Şi din goană mână
Liota păgână,
Şi spulberă toată
Păgâneasca gloată!

Ştefan-voievod,
Slăvit de norod,
După ce-a sfârşit,
Trei zile-a postit
Cu pâine şi apă,
Lumea să-l priceapă,
Mulţumind supus
Tatălui de sus.

Şi cu toată slava
S-a-ntors la Suceava,
Ca un mândru crai,
Cu mare alai.
Şi cu multe steaguri,
Rupte din şireaguri,
Şi cu prăzi bogate
De la turci luate.
Iară doamnei sale,
Ce-i ieşise-n cale,
I-a adus o salbă
Din Cetatea-Albă,
Însă la cocon
l-a adus plocon
Sabie turcească
Să mi-o mânuiască,
Şi-un arc, să-l deprindă
De mic să-l întindă...
Iar la-mpărăţii

A trimis solii,
Tuturor să spună
Multă voie-bună,
Precum c-a purces,
De Domnul ales,
Şi s-a bizuit
De a biruit
Din sus de Bârlad,
Şi-a trimis în iad,
Pe cellalt tărâm:
O sută de mii
De turci osmanlii...

Iar Papa din Râm,
Pe loc ce-a aflat,
Poruncă a dat:
Călugări şi clerici
Să cânte-n biserici
Rugăciuni spre slava
Celui ce-n Suceava
E scutul dreptăţii
Şi-al creştinătăţii,
Cărui azi mă-nchin
Ca un bun creştin
Cu un ol de vin:

Domnul să-l trăiască
Şi să-l miluiască,
S-apere moşia
De toată urgia,
Mândru să-nflorească
Viţa Bogdănească!...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA