Ştefan Octavian Iosif

De sărbători

Afară-i noapte neagră; vijelie...
Se tînguieşte vîntul prin cotloane:
Adoarme-acum, ca un copil cu toane,
Acum porneşte iar, plin de mînie.

Eu stau la foc, trudit de insomnie,
Ascult cum bate ploaia în obloane;
Visez... şi-n vis mă cheamă dragi icoane
Din ţara Doinei, dulce Românie!

Văd copilaşi pe uliţele ninse
Umblînd cu steaua şi cu Moş-Ajunul
Şi-aud departe-un cor de glasuri stinse...

Aş vrea s-alerg spre el, să-i strîng în braţe,
Să-i dăruiesc... dar nu mai e nici unul...
Şi-o lacrimă mi-alunecă pe faţă...