Ştefan Octavian Iosif

De urît

Aici sunt flori. S-or veşteji şi-aceste,
Cum alte multe-n şir se veştejiră...
Aceasta-i scrisa florilor: resfiră
Miresme dulci, şi mor fără de veste.

Voi mă-ntrebaţi — şi vorba nu mă miră —
Mănunchiul mîndru pentru cine este?
Iubesc o Viorică din poveste,
Şi ei îi cumpăr flori şi-i zic din liră.

Visez, în ceasuri de melancolie,
Că vine-ncet, ş-aşază lîngă mine,
Şoptindu-mi basme, cîntece, secrete...

Ştiu bine eu că e o nebunie,
Şi tot aştept, şi dînsa nu mai vine...
Mi-alung urîtul făurind sonete...