Editura Global Info / Literatură

Ştefan Octavian Iosif

Fîntîna vrăjită

Jos, la fîntîna dintre plopi,
Descînt-o vrăjitoare.
Se umflă apa — joacă stropi
În scăpătat de soare.
Se umflă apa, scade iar,
Şi parcă vrea să fiarbă,
Se-ndoaie plopii şi tresar,
Vrăjiţi de hîda oarbă.

Şi tot şoptind, şi tot vrăjind,
Aruncă bobii-n sită.
Se-ndoaie plopii vîjăind,
Şi noaptea e sosită.
Şi tot vrăjind, şi tot şoptind,
Ea face-un semn cu mîna —
Din plopi foi moarte se desprind
Şi clocote fîntîna.

Legate-s apele de-acum,
Ea-n umbră stă şi-aşteaptă.
Un călăreţ trudit de drum
Spre cei doi plopi se-ndreaptă.
Spre gura însetată el
Găleata o apleacă,
Bea apa descîntată el,
S-aruncă-n şea şi pleacă.

Dar nici doi paşi nu face-n drum,
Stă roibul, sforăieşte,
Şi două braţe-l prind acum
Pe călăreţ în cleşte.
Se apără cu suflet stîns,
Şi luptă, şi se zbate,
Dar vrăjitoare-l ţine strîns
Şi-i călăreşte-n spate.

Cu pintenii el bate-n cal,
Stă zările să soarbă,
Pădure, holde, vale, deal
Se pierd în noapte oarbă.
Şi-n zori de zi au fost găsiţi
Acolo, la fîntînă,
Şi cal, şi călăreţ, zdrobiţi
De goana cea păgînă. —

Voi, fetelor, şi voi, feciori,
La apă cînd v-eţi duce,
Suflaţi asupră-i de trei ori
Şi faceţi sfînta cruce,
Căci la fîntîna dintre plopi
Stă baba blestemată,
Şi nu dezleagă zece popi
Ce leagă ea o dată!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA