Editura Global Info / Literatură |
Ştefan Octavian Iosif
La fereastra spre livadă...
La fereastra spre livadă
Din copită murgul bate,
Frîu de-argint să-i scot din ladă,
Scumpă şea să-i pun în spate,
Să pornim iar împreună
Peste văi şi peste plai,
Că s-a-ntors iar vremea bună
Stai, murgule, stai!
Murguleţ, coamă rotată,
Stai pîn' iese luna nouă,
La mîndruţa sprîncenată
Să trimit o slovă-două,
Ori pe soare, ori pe lună,
Ori pe nor, ori pe senin...
Ori să mergem împreună?
Lin, murgule, lin!
Murguleţ, fii bun şi-adastă,
Să-mplinesc frumoasă slova,
C-a veni şi vremea noastră
Să ne ducem la Moldova,
La Moldova cea bătrînă,
Unde ne-a-ngriji ca-n rai
Mîndra mea şi-a ta stăpînă...
Hai, murgule, hai!