Editura Global Info / Literatură |
Ştefan Octavian Iosif
Pe deal
Pe deal stă vechea cetăţuie,
Popas din tainice visări,
Arare vreun drumeţ mai suie
Spre dînsa strîmtele cărări...
De veacuri zace-n părăsire
Cetatea unde-un voievod
Îşi doarme somnul în neştire,
Cu credinciosul său norod...
Şi-adesea, cînd se face sară
Şi glas de taină toate au,
Sus, la ruina solitară,
Sub lună, dus pe gînduri, stau.
Iar cînd cobor, şi, dintr-o dată,
În lumea ce de astăzi vin,
În manta mea întunecată
Trec prin oraş ca un străin...