Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ştefan Octavian Iosif

    Pintea

    I

    Spun poveşti minuni destule
    Despre Pintea Năzdrăvanul,
    Spaima-ntunecatei cetini
    Ce-mpresoară Caraimanul.
    Mari isprăvi de vitejie,
    Cunoscute poate vouă. —
    Ascultaţi acu la mine,
    Să vă spun şi eu vreo două...

    Pintea, fraged copilandru,
    La ciobani intrase slugă
    Şi-l muncea într-una gîndul
    Cum ar face el să fugă:
    Bacii lacomi nu o dată
    Mi-l lipseau de prînz ori cină
    Şi-l certau apoi în pilde,
    Ca să-i caute pricină...

    Într-o zi, umblînd cu turma,
    Întîlneşte-n cale-o zînă:
    — Bună vremea, măi voinice!
    — Bună inima, stăpînă!
    — Spune-mi mie ce te doare
    Şi de ce eşti trist la faţă?
    Poate eu voi fi în stare
    Să-ţi ajut cu vreo povaţă...

    Pintea stă prostit şi rîde...
    Ce să-i zică?... Ce să-i ceară?
    Mai nu crede, mai se-ndeamnă
    Şi răspunde-aşa,-ntr-o doară:
    — Dă-mi putere, sfîntă zînă,
    Ca să-i bat pe toţi ciobanii!
    I-aş snopi numai o dată,
    De m-ar pomeni cu anii!...

    — Dacă vrei să prinzi putere,
    Du-te, Pinteo, de te scaldă
    Colo-n iezer unde apa
    E ca laptele de caldă...
    Crişu lui ! Nici mai aşteaptă
    Altă vorbă de la zînă,
    Face cum i-a fost porunca
    Şi se-ntoarce glonţ la stînă...

    Însă cînd ajunge-acolo,
    Stă la gînduri şi se miră:
    Ori crescuse el pe cale,
    Ori ciobanii se chirciră!
    Cu pitici aşa nevolnici
    Tocmai el să-şi puie mintea?
    Milă-i fu ca să-i mai bată,
    Şi-a plecat în lume Pintea!...


    II

    Rătăcea acu prin codri,
    Uluit de bucurie,
    Şi, copil fără de grijă,
    Dă să-şi facă jucărie.
    Patru doage îşi alege,
    Le-ntocmeşte, le-ncleiază:
    Fluier cu răsunet mîndru
    Astfel îşi întruchipează.

    Cu picioarele-atîrnate
    În văzduh, cum s-aşezase
    Tocmai sus de tot, pe culmea
    Unei stînci prăpăstioase,
    Doamne, cînd la gură duce
    Tulnicul întîia oară!...
    Munţii clatenă din vîrfuri,
    Codrii negri se-nfioară...

    Ca purtaţi de vijelie,
    Valvîrtej aleargă norii,
    Şi din bolţile tăriei
    Cad străfulgeraţi prigorii;
    Apele se-ndeasă-n ropot,
    Tulburate preste prunduri,
    Neguri răsărind se-nalţă
    Din prăpăstii fără funduri!

    Însă Pintea cîntă, cîntă!...
    Tot mai mult cîntarea-i place,
    Pînă ce din ceaţă zarea
    Prinde-ncet a se desface,
    Iar cînd soarele deodată
    Lumină tăria-ntreagă,
    Colo-n plaiuri depărtate
    Ce să vezi, măi frate dragă!

    Nouă sate risipite
    Peste-ntinderile zării
    Se-nvîrteau voios în horă
    După sunetul cîntării.
    Ţupăiau bătrîni şi tineri...
    Poate c-ar juca ş-acuma,
    Dacă Pintea Năzdrăvanul
    S-ar fi întrecut cu gluma!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA