Ştefan Octavian Iosif

Singur

Te simţi mai singur astă-sară,
Mai mohorîtă-i azi odaia...
Auzi cum şiruie afară,
De-a lungul streşinilor, ploaia!

Trist, ca o plîngere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ţi pare-un veac de insomnie...

Şi cum în van te lupţi cu firea
Să cauţi vieţii tale ţîntă,
Să smulgi o rază din orbirea
De patimi care te frămîntă,

Se-nalţă-n mintea-ţi aiurită
Stafia vremilor uitate,
Privindu-te nedumerită,
Cu braţele încrucişate...