| Editura Global Info / Literatură |
Ştefan Petică
Nopţile de legende
Nopţi împovărătoare, nopţi de vară monotonă şi lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă!
Gândul meu se duce mereu către misterele trecute şi în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu şi parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare.
Mi-amintesc de serile fabuloase şi de pădurile întunecate unde nu mă aştepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare şi visez nopţile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă şi când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-şi lăsareră tristeţea decât duioasele raze de lună.
Nopţi împovărătoare, nopţi de vară monotonă şi lungă!
Oh, aş vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate şi către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână şi să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca nişte petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăştiate pe drumuri luminoase.
Să nu turbure nimeni seninul meu somn de pribreag şi dimineţile zgomotoase să nu sune chemarea la vecinicul martiriu al visurilor grele. Să fie noapte de pace şi umbră duioasă; florile să tremure încet pe tulpina lor subţire, iar vânturile să pară că plâng pe un frate.
Tăcere magică! Să nu se audă nici zgomotul aripelor paserilor rătăcite!
1900
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
