Ştefan Petică

Serenade demonice

(fragment)

O ceată–ntunecată s-a oprit
Tăcută şi răsleaţă la răscruce;
Atât de grea îi cade-n asfinţit
Tortura de-a nu şti-ncotro s-apuce.

Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat
Cu cântece şi joc în loc de pâine
Şi beată de plăcere a uitat
De grija zilei groaznice de mâine.

Dar seara se coboară răcoroasă
Şi-amurgul sărbătoarei e amar
Ca drojdia cea neagră ce o lasă
Năspritul must pe fundul de pahar.

Cu trândavi ochi priveşte spre apus
Mirată că nu poate să-l priceapă;
O rugă pare c-ar avea de spus
Dar nu ştie măcar nici cum să-nceapă

Ci stă îngrămădită ca o turmă
Şi tremură de taina ce-o-nfioară
Cu moartea zilei blonde care curmă
Şi jocul şi cântarea de vioară.

Şi tristă de pierduta fericire
Tăcută stă cu fruntea încruntată
Chemând ceva din stinsa strălucire
S-aprindă facle-n noaptea-ntunecată.