| Nutriţie / Plante și produse din plante |
Susanul
Susanul pe care îl ştim noi sunt seminţele plantei "Sesamum indicum", plantă cu flori din genul "Sesamum" ce cuprinde aproximativ 20 de specii.
Floare de Sesamum indicum. 
Sinonime pentru Sesamum indicum sunt Sesamum mulayanum N. C. Nair, Sesamum orientale L. Se întâlneşte şi sub denumirile: Tila, Chi Ma, Zi Moa, Teel, Till, Til, Tal, Juljulan, Simsim, Goma, Langa, Gengelim, Kunzhut, Ajonjoli, Telu, Til kara, Gingelly, Koba, Ku ma, Sesame.
Este o plantă originară din India şi este naturalizată în zona tropicală din toată lumea. Este cultivată pentru seminţele sale, care sunt una dintre sursele cele mai vechi de ulei, uleiul de susan.
Cea mai mare producţie de seminţe de susan a fost în 2010 în Myanmar (Birmania). India este cel mai mare exportator, iar Japonia cel mai mare importator.
Este o plantă anuală, cu o înălţime de 50-100 cm. Florile, tubulare, pot fi galbene, albe, albastre sau purpurii. Fructul este o capsulă cu o lungime cuprinsă între 2 şi 8 cm, şi conţine seminţele.
Seminţele sunt mici, ovale, cu o coajă netedă sau cu nervuri şi cântăresc între 20 şi 40 miligrame. Pot fi albe, cele mai comercializate, aurii, diverse nuanţe de maro, bronz, roşu, gri sau negre. De regulă se utilizează decorticate.
Seminţele sunt bogate în proteine, 25 de procente din greutate, grăsimi 61 procente, arginina 3 procente, acid aspartic 5 procente.
La 100 g de seminţe corespund 60 mg de calciu, adică 6% din necesarul zilnic (de trei ori mai mult decât o măsură similară de lapte), 6,4 mg fier adică 49% din necesarul zilnic, 345 mg magneziu adică 97% din necesarul zilnic, 667 mg fosfor adică 95% din necesarul zilnic, 11,16 mg zinc adică 117% din necesarul zilnic.
Mai conţin lecitină, vitamina A, tianină, riboflavină, niacină, acid folic 115 μg (vezi şi Nutribaza pentru conţinutul diverselor produse pe bază de susan).
Seminţele de susan sunt mult folosite în bucătărie. Sunt adăugate la pâine, covrigi, chifle, biscuiţi, prăjituri, bomboane, în salate, fripturi, halva, cu miere sau sirop de zahăr şi sub formă de pastă (tahini). În Africa sunt un ingredient principal pentru supă.
Utilizate încă din antichitate în medicină, seminţele sunt considerate diuretice, emoliente, cardioprotectoare, tonice pentru ficat şi pentru rinichi (mai ales cele negre), laxative, antioxidante, insecticide şi bactericide (sesaminul).
Sunt folosite intern în pierderea prematură a părului şi albire, convalescenţă, constipaţie, osteoporoză, tuse uscată. Cresc cantitatea de lapte la mamele ce alăptează, scad colesterolul. Extern în ulcere şi hemoroizi. Se crede că ar proteja împotriva unor forme de cancer.
Făina de susan are un continut ridicat de proteine, 10 procente de ulei de susan, aminoacizi ca metionina şi triptofanul, calciu, fosfor, potasiu, magneziu, zinc, cupru, fier, mangan. Este un aliment excelent pentru păsări şi animale crescute în ferme, ca şi turtele rămase după obţinerea uleiului.
Frunzele plantei abundă într-o substanţă cleioasă şi amestecate cu apă dau un mucilagiu folosit popular în diaree, dizenterie, catar al vezicii urinare, cistite, răni care sângerează. În Africa sub-sahariană, frunzele tinere sunt folosite în supa de legume. În sud sunt un substitut al tutunului.
Tulpina: cenuşa provenită din arderea tulpinilor este un substitut pentru sare şi o bună sursă de minerale.
Rădăcina: decoctul este folosit în tratarea astmului bronsic şi tuse. Chlorosesamone extras din rădăcini de susan are activitate antifungică.
Florile au fost folosite pentru a prepara parfumuri, mai ales în Africa.
Consumul de produse de susan poate provoca alergie, care este foarte gravă, dar din fericire destul de rară. Principalul alergen îl reprezintă proteinele din seminţe.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
