Editura Global Info / Literatură

Thomas Moore

Melodia LVII - Privind de pe ţărm

În zori de zi frumoasă, la ţărmul unei ape,
O luntre sprinteoară, cu pânzi subţiri şi albe,
Mândru se legăna,
Şi valurile line de soare poleite,
Chiar ca veşmânt de stofă pe lângă ea-ncreţite,
Frumos o prejura.

Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare,
Ş-a florilor mireazmă, ş-a zefirilor boare
Gingaş o dezmierda,
Încât părea că toate i se supun, se pleacă,
Şi vor ca a lor graţii numaidecât să-i placă,
Iar luntrea s-alinta.

Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită
Se trase de la ţărmuri, şi luntrea părăsită,
Ca un bătrân nemernic,
Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate,
Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,
Ca un butuc netrebnic.

Aşa ne lucesc toate în zorile vieţii,
Aşa ne pare lumea în vârsta tinereţii,
Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte
Aşa a vârstei sară vine să ne deştepte,
Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite,
Pe om să amăgească,
Spre a uita căitul, ca luntrea făr’ de minte,
Ce are să păţească.

Traducere de CONSTANTIN STAMATI

TE-AR MAI PUTEA INTERESA