Editura Global Info / Literatură |
Traian Demetrescu
Fior de moarte
E pace peste dealuri
Şi umbre mari pe văi;
Visează, dorm şi uită
Şi buni şi răi...
O margine de lună
S-arată printre nori,
Şi aurul ei cade
Pe crengi şi flori...
Un fîlfîit de aripi
S-aude cînd şi cînd,
Sau murmurul fîntînei
Duios şi blînd...
Şi, totuşi, de-o tristeţe
Adîncă mă-nfior:
Natura-n veci e-aceeaşi —
Şi eu-s călător!...