Editura Global Info / Literatură |
Traian Demetrescu
Idilă
Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntîlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.
A mea a fost întîia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.
Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gînduri toată ziua,
Şi n-am dormit.
La cîrciumă, un vechiu prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.
Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.
De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am tîrît-o,
Dar... arma mi-a căzut din mînă;
N-am omorît-o!